In urma repetatelor alunecari de teren cauzate de ploile torentiale cazute din 2005 incoace, 9 case din comuna Batrani au fost grav afectate. Ca atare, autoritatile au decis construirea altora, pe alte amplasamente. Ion Cosma a fost singurul dintre sinistrati care a refuzat terenul pus la dispozitie de primarie, pentru ridicarea unei noi locuinte. Mai mult, acesta a motivat ca se va muta intr-o alta localitate, renuntand la materialele de constructie primite din partea Guvernului. Cu acordul lui, materialele au ramas in patrimoniul primariei, fapt consemnat, de altfel, si in hotararea Consiliului Local nr. 49/7 noiembrie 2007.
Aflata intr-o situatie oarecum inedita, conducerea primariei a decis ca materialele de constructie cu pricina (fier beton, ciment, scandura, capriori etc) sa fie utilizate in scopul construirii unei case pentru un potential sinistrat intrucat, asa cum aminteam, in zona au loc frecvente alunecari de teren. Numai ca amplasamentul ales de primarie – pe terenul unei scoli- a incins spiritele in randul consilierilor locali. Intr-o scrisoare trimisa redactiei, unii dintre acestia (Constantin Beldiman, Nicolae Catuneanu, Petre Hondrocea, Vasile Arion, Vasile Bejgu, Mihaela Rosca, Marian Ticu si Marian Ene) aduc diverse acuzatii primarului Gheorghe Necula. Este vorba, intre altele, despre faptul ca „primaria a inceput turnarea fundatiei fara avizele necesare”, ca „amplasamentul ales este inadecvat, deoarece obtureaza lumina unei clase, fundatia acopera albia unui izvor (deci pericol de inundatie)”, ca „vor fi taiati un stejar (de 60 de ani) si un brad (de 35 de ani)”, ca „se distruge spatiul de joaca al copiilor”. La randu-ne, pentru a afla cine si cata dreptate are, ne-am adresat institutiei abilitate sa descalceasca itele: Inspectoratul Judetean in Constructii Prahova. Conform precizarilor inspectorului Mihai Popescu, „pana la 30 iulie 2008, primaria trebuie sa obtina o hotarare a Consiliului Local privind mentinerea actualului amplasament – care, din punctul nostru de vedere, nu este deloc potrivit, deoarece in incinta unei scoli nu pot fi construite decat cladiri destinate activitatii de invatamant – sau identificarii unui alt teren. Daca nu obtine hotararea C.L. primaria va fi amendata intre 3 si 7,7 milioane lei vechi. Cat priveste autorizatia de construire, aceasta exista, insa cimentul respectiv nu mai poate fi folosit la turnarea de betoane, intrucat i-a expirat termenul de garantie”. Si mai e ceva. Unul dintre pomii aflati pe actualul amplasament este nuc, deci acesta nu poate fi taiat decat cu autorizatia Agentiei de Protectia Mediului Prahova si cu conditia plantarii altuia in loc.
D. CONSTANTIN














