Panze gigantice, afise pregatitoare, chipuri de naufragiati si zambete in contratimp – cam aceasta e recolta marketingului electoral coborat in strada.
Mihai Gheorghe, candidatul PSD pentru Primaria Azuga, a lasat timiditatea la o parte si a agatat panze imense cu sine insusi pe zidurile Fabricii de Bere si pe cele ale Fabricii de Samota. „Orice lucru serios are nevoie de o prezentare serioasa”, explica Gheorghe proportiile mash-urilor care il au ca protagonist. Ancorarea propriului portret pe Fabrica de Samota presupune riscuri pe care Gheorghe a ales sa le ignore insa. Intreprinderea e demonizata de toti cei care locuiesc in preajma ei, iar o identificare cu aceasta fabrica este, pentru orice candidat, mai periculoasa decat o joaca cu focul.
Mihai Gheorghe – scris, pentru un motiv sau altul, „Gheorghe Mihai” – apare, intr-unul dintre mash-uri, la birou, dand de cap unor hartii, iar in altul, prezentandu-si, cu un gest de imparat roman, echipa de consilieri.
Ion Dilirici, candidatul social-democratilor pentru Primaria Sinaia, a asteptat cateva zile pana sa-si puna portretul la cheremul privitorilor. Facand exces de semne de punctuatie, creativii sai au pus punct dupa „Dilirici Primar”, punct care se adauga altor doua semne ale exclamarii. O fi vrand Dilirici sa puna punct administratiei Oprea, insa punctul din afis e o hipercorectitudine ortografica de care pesedistul putea foarte bine sa se lipseasca. Putea, de asemenea, sa spuna pas fondului rosu care-l invaluie si-l face pierdut ca in limbul unei lumi de apoi, si sa-si gaseasca, in aceasta poza, o ocupatie pentru brate, nelasandu-le sa-i spanzure, stinghere, pe langa corp.

El face, noi facem

PD-L-ul a preferat sa intarzie afisarea imaginilor cu propriii candidati, atatandu-le, astfel, curiozitatea alegatorilor. Pe post de preludiu, le-a servit, in portii impresionante, un afis cu deviza „Facem ce trebuie!”. Veridicitatea sloganului ridica mari semne de intrebare cand il vezi colat pe stalpii de iluminat, pe copaci, pe refugiile statiilor de autobuz, pe poduri etc. – cineva care intr-adevar face ce trebuie nu-si lipeste afisele decat pe panourile special instalate.
Daca, in urma cu patru ani, Vlad Oprea incerca sa convinga alegatorii impungandu-i, de pe afise, cu o privire congelata si o pieptanatura rigida, astazi, primarul si-a luat la purtat un facies de pisicher, zambindu-le electorilor ca un actor din reclamele la dulciuri. Poza, cu gura edilului in forma in semiluna si parul coafat cu grija, in breton, s-ar fi potrivit de minune pe triciclul unui vanzator de inghetata, insa s-ar putea sa cada in raspar cu stimulii de vot ai sinaienilor. Acestia se pot intreba de unde atata veselie pe chipul tanarului lor edil si ce anume a facut ca, in doar patru ani, o inefabila incruntare virila sa se metamorfozeze intr-un rictus de pisica salbatica? Sloganul lui Oprea include acelasi verb totemic „a face”: „Face. Si se vede!”. Desigur, pedelistii ar putea spune ca dupa „face”, in loc de punct, ar fi trebuit scris „ce trebuie”, fiindca, nu-i asa, de facut, facem toti – insa nu intotdeauna si ce trebuie.

Echipa fara echipament

Georgini Pavel, candidatul PNDC la Primaria Sinaia, apare de mana cu Florin Anghel, candidatul PNDC la presedintia Consiliului Judetean, pe un afis cu fondul bleu. Deasupra lor, in verzale, sta scris: „Asta da echipa!”. Expresia „Asta da!” este fumata de pe vremea Aliantei DA. Atunci, insa, superfluul acestei afirmatii reusea sa fie eclipsat de calamburul pe care il avea drept miza. Desi spun ca fac echipa, cei doi nu s-au inteles deloc la imbracaminte, intrucat Anghel are costum si cravata, iar Georgini poarta sacou si tricou. Echipierii n-au cazut de acord nici in privinta decoltarii propriului entuziasm. In timp ce candidatul la presedintia Consiliului Judetean a adoptat un zambet generic, candidatul la functia de primar al Sinaii apare razand cu gura pana la urechi.
La capitolul joaca de-a afisele, triumfa independentii Adrian Dedu, din Azuga, si Constantin Boteanu, din Sinaia – ale caror concepte de marketing au fost, probabil, transate la tastatura computerelor personale. In mijlocul unui afis mare si alb, Dedu si-a pus o mica poza tip buletin, astfel incat figura lui ramane un mister pentru cei mai grabiti dintre trecatori. Boteanu n-are probleme cu dimensiunile, ci cu butaforia, optand sa-si faca anuntata candidatura din mijlocul unui decor pastoral, cu brazi semeti si generoase intinderi de iarba verde.
Ionut STANESCU