• INVESTITII ABANDONATE DE 8 ANI. Daca s-ar face un top al oraselor cu cele mai multe investitii incepute dar abandonate, probabil ca in primele trei locuri s-ar clasa si Comarnicul. In cazul de fata, vom aduce in discutie doar puntea metalica pietonala, menita sa asigure legatura cetatenilor din Cartierul Podul lui Neag (zona Clinci) cu centrul orasului si, respectiv, DN1. Incepute inca din anul 2000, lucrarile la aceasta punte au fost abandonate dupa ce erau gata, ca stadiu fizic, aproximativ 80 la suta. Abandonate sunt si astazi, motiv pentru care bietii oameni fac echilibristica tot pe puntea cea veche, construita pe cablu. In eventualitatea in care noii alesi ai primariei ar avea intentia finalizarii acestei investitii, vor trebui, mai intai, sa expertizeze constructia metalica abandonata, pentru a vedea in ce masura aceasta mai prezinta sau nu siguranta in exploatare.
• CRESCATORIA DE CAINI DE PE STRADA SECARIEI. Atunci cand trec prin dreptul imobilului cu numarul 15A, de pe Str. Secariei, locuitorilor din Comarnic (indeosebi scolarilor si femeilor) le creste, brusc, tensiunea si intra in panica. Motivul? In palcul de copaci de pe tapsanul din apropriere se afla „cartierul general” al unei haite de caini (vezi foto). Si nu-i vorba despre 2-3 ci, din cate am aflat, de vreo… 30. Potaile apartin doamnei Ilaria Ghita, proprietara imobilului de la numarul 15A, spun vecinii. Din discutia cu trecatorii ocazionali, am inteles ca, mare iubitoare de animale fiind, doamna Ghita a adus 8 dintre patrupede tocmai de la Bucuresti, unde ar mai avea inca o locuinta. Am fi dorit sa schimbam doua vorbe si cu dumneaei – sa ne spuna de unde le asigura hrana si de ce nu-i tine intr-un tarc, pentru a nu musca oamenii – dar puteai sa treci de baricada javrelor? Cand le incinge tare foamea, acestea nu-si mai asteapta stapana, ci dau iama prin gainile, iepurii si chiar mieii vecinilor. Disperati, pagubasii au sesizat Politia, Primaria, dar au ramas cu sesizarile. Probabil doar atunci cand, Doamne fereste!, vreun copil va ajunge pe patul spitalului, desfigurat de aceste javre, autoritatile se vor sinchisi sa aplice legea.
• AICI A FOST, CANDVA, O SERA. In spatele sediului Primariei Comarnic a exis-tat, cu ani in urma, o sera metalica, amplasata pe domeniul privat al acestei institutii. Din motive care ne scapa, acum vreo 10 ani sera a fost abandonata, geamurile sparte, usile furate… In aceasta stare se afla si astazi, creand trecatorilor o impresie deloc favorabila legata de spiritul gospodaresc al edililor primariei.
• „SPANZURAT DE-UN FIR DE IARBA”. La inceputul acestei saptamani, la Grupul Scolar „Simion Stolnicu” din Comarnic a avut loc cea de-a IV-a editie a „Zilei liceului”. Potrivit bibliotecarei Mihaela Anghelache, manifestarea a inclus diverse activitati cultural-artistice sustinute de elevi (muzica si dansuri populare, dans de societate, teatru, recitari de poezie, concurs de desene etc). Cu aceasta ocazie, a avut loc si o lansare de carte de poezie, bine primita de elevi si cadre didactice, intitulata „Spanzurat de-un fir de iarba” si apartinand poetului local Ioan Vasile Ciutacu.
D. CONSTANTIN