
Abandonarea investitiilor incepute de predecesori – o boala incurabila a edililor
Daca, in tarile occidentale, pana si comunele dispun de retea de canalizare, in Romania exista nenumarate orase care n-au, din pacate, asa ceva. Este si cazul Comarnicului. O raza de speranta a existat, totusi, la finele anului 1997 cand, printr-o Hotarare de Guvern, primarul de atunci, Theodor Mititelu, a primit niste fonduri de la stat cu care a reusit sa construiasca primii 300 de metri de canalizare si sa demareze lucrarile la statia de decantare. In anul 2000, insa, spre surprinderea localnicilor, primarul nou ales, Enea Golgotiu, in loc sa o continue, a abandonat aceasta investitie indispensabila oricarei asezari, cu atat mai mult unui oras.
O istorie oarecum asemanatoare are si podul peste raul Prahova, din punctul „Toplita”, care asigura legatura cu restul orasului si cu lumea a locuitorilor Cartierului „Ghiosesti”. Lucrarile la acest obiectiv au inceput tot prin anii 1998 – 1999, dar apoi au fost abandonate, si reluate abia la sfarsitul lui 2007. In toti acesti ani, pentru a veni cu niscaiva treburi la primarie sau pentru a se deplasa in alte localitati ale judetului, cetatenii din cartierul amintit nu aveau la indemana decat o punte improvizata peste raul Prahova. Chiar si mortii sunt trecuti pe brate, pana la cimitir!!! Cat va mai dura acest chin, nimeni nu stie, autoritatile invocand, de fiecare data, lipsa fondurilor. Si chiar de le-ar avea, sa presupunem, in cazul ambelor obiective amintite este absolut necesara expertizarea lucrarilor, pentru a se vedea daca tot ceea ce s-a construit, in anii din urma, mai prezinta sau nu siguranta in exploatare. Unii specialisti sunt, insa, sceptici, in sensul ca o buna parte a lucrarilor executate trebuie refacute integral. Cu alte cuvinte, banii respectivi s-au dus pe apa Sambetei. Astfel de probleme nu le intalnim doar la Comarnic, din pacate, semn ca abandonarea investitiilor incepute de predecesori reprezinta o boala grea a edililor.
D. CONSTANTIN














