
Dupa cum se stie, pe 1 iunie, cetatenii cu drept de vot sunt chemati la urne pentru a-si desemna noii alesi locali: primarul, presedintele Consiliului Judetean, consilierii locali si consilierii judeteni, primii doi fiind alesi prin vot uninominal. Intrucat, deja, pregatirile pentru alegerile locale au inceput, pe data de 2 mai urmand sa se dea startul campaniei electorale, prin rubrica de fata ne-am propus sa aducem la cunostinta cititorilor nostri informatii de maxim interes.
• Propunerile de candidati pentru consilierii locali, consilierii judeteni, pentru primari si pentru presedintele Consiliului Judetean Prahova se fac pe circumscriptii electorale si se depun la birourile electorale de circumscriptie, cel mai tarziu cu 40 de zile inainte de data alegerilor.
• Propunerile de candidati se fac in scris, in patru exemplare, de catre partidele politice, aliantele electorale sau organizatiile cetatenilor apartinand minoritatilor nationale care participa la alegeri, sub semnatura conducerii organizatiilor judetene ale acestora, iar in cazul candidatilor independenti – pe baza listei sustinatorilor.
• Listele trebuie sa cuprinda numele, prenumele, locul si data nasterii, domiciliul, conform actului de identitate, denumirea, seria si numarul actului de identitate, ocupatia, profesia si apartenenta politica a candidatilor, iar in cazul aliantelor – si partidul politic care i-a propus.
• Listele de candidati trebuie sa fie insotite de declaratiile de acceptare a candidaturii, semnate si datate de candidati.
• Partidele politice, aliantele politice si aliantele electorale pot propune cate o lista de candidati in fiecare circumscriptie electorala pentru Consiliul Local, pentru Consiliul Judetean, un candidat pentru functia de primar si un candidat pentru functia de presedinte al Consiliului Judetean.
• Biroul electoral de circumscriptie examineaza respectarea conditiilor legale pentru ca o persoana sa poata candida, respectarea conditiilor de fond si de forma ale listelor de candidati, precum si ale listei sustinatorilor.
• Candidaturile care indeplinesc conditiile legale sunt inregistrate. Candidaturile care nu indeplinesc conditiile legale de fond si de forma se resping de catre biroul electoral de circumscriptie.
• Doua exemplare ale propunerilor de candidatura se pastreaza la biroul electoral de circumscriptie. Celelalte doua exemplare, certificate de biroul electoral de circumscriptie prin semnatura presedintelui acestuia si prin aplicarea stampilei, se restituie depunatorului, unul dintre exemplarele restituite depunatorului se inregistreaza de catre acesta la judecatoria in a carei raza teritoriala se afla circumscriptia electorala pentru care se depune candidatura, respectiv la tribunal.















