* Vinovatii – trimisi in judecata
Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie au dispus trimiterea in judecata a nu mai putin de 11 inculpati, pentru savarsirea infractiunilor de evaziune fiscala, fals in inscrisuri sub semnatura privata, inselaciune s.a.m.d. Concret, s-a retinut faptul ca, in perioada 1999-2001, Botezatu Elena Marylene, in calitate de director comercial si, ulterior, director general al SC Rafinaria Astra Romana SA Ploiesti si Mihai Florin (administrator al SC FM Invest) au valorificat motorina livrata din rafinarie cu documente insotitoare false. In acest fel, nu au fost achitate taxe si accize datorate statului, in valoare de 56.426.959.847 lei vechi. In perioada mentionata (1999-2001), inculpatul Mihai Florin a fost ajutat, in mod repetat, de catre Manea Vasile si Marin Sorin, utilizand documente false prin intermediul mai multor societati comerciale. Astfel, Manea Vasile a valorificat produsele petroliere prin intermediul a trei firme, iar Marin Sorin, tot in acelasi mod. Complici la evaziune, intre anii 2000 – 2002, au mai fost Stanciu Liviu Adrian, Rusu Romeo, Bogos Silvia, Damian Nicusor, Geotoiu Dan. Infractiunile economice au continuat si in perioada 2001 – 2002. Astfel, Bogos Silvia, Rusu Romeo si Damian Nicusor au achizitionat produse petroliere de la Onesti, Petrobrazi si Petromidia, pe care le-au vandut ca motorina cu taxa MTR inclusa in pret, prin statiile de distributie carburanti proprietatea lui Damian Nicusor ori ale altor societati. Venitul ilicit al lui Damian, s-a ridicat, in urma acestor tranzactii, la suma de 2.651.143.499 lei vechi. In toata activitatea infractionala, acesta a fost ajutat de catre Spulber Ioan, angajat la SC TRACOROM SRL Bacau. Intre anii 2001-2002, Geotoiu Dan si Lauruc Mihai au mai importat combustibil tip M din Ucraina, pe care l-au valorificat ca motorina, prin falsificarea actelor. Beneficiul lui Lauruc, din aceasta „afacere” – 1.609.743.149 lei vechi. Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) se constituie parte civila in procesul penal, cu suma de 56.426.959.847 lei vechi, reprezentand prejudiciul cauzat bugetului de stat. Pentru recuperarea pagubei, s-a dispus instituirea masurii asiguratorii asupra unor bunuri imobile care apartin SC Rafinaria Astra Romana SA Ploiesti.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentLA INCHIDEREA EDITIEI
Articolul următorC A M P I N A