O meserie in care „O viata nu valoreaza nimic, dar nimic nu valoreaza cat o viata”. Deviza: „La noi nu exista esec. Acest cuvant este scos din vocabular”. In spatele unei interventii care dureaza un minut, hai doua, sunt luni sau ani de pregatire, de antrenament. Antrenati pentru spectacol ? In niciun caz. Pentru interventii in situatii limita ? Da. Amenintari primite ? Oarecum. Multumiri din partea cuiva salvat de la o tentativa de suicid ? ” Cea mai mare multumire pentru mine este in momentul in care reusesc sa-l fac pe cel aflat intr-o situatie disperata sa inteleaga faptul ca exista si alte modalitati de rezolvare a crizei. O fractiune din partea nevazuta a ceea ce inseamna sa lucrezi la Politia de Interventie Rapida – ne-a fost explicata de catre comisarul sef al acestui departament, Daniel Saulea (in foto).
Pregatiti pentru orice
Pregatire, tatonare si, ultima faza – interventia. Care nu seamana niciodata una cu alta. „Este vorba despre flexibilitate. Trebuie sa te adaptezi, cat mai repede, situatiei, fiindca nu stii niciodata cum evolueaza lucrurile. Teoretic, stim ca avem de-a face cu o perchezitie, cu o aplanare de conflict sau cu retinerea unui infractor periculos. Practic, este vorba despre nuantarea modului de actiune. Sunt situatii si situatii”. Intrebat daca a primit amenintari de la infractori, interlocutorul nostru „pareaza” oarecum intebarea: „Este ceva inerent. Nimanui nu-i convine sa intram peste el. Tot uneori, unul se crede mai destept decat altul. Deci, vrand-nevrand, apar si amenintarile verbale” Mai apoi: ” Da, au fost cazuri in care am fost si atacati in momentul interventiei, dar am facut fata. Acolo unde avem de-a face cu violenta, raspundem prin violenta, daca nu avem alte posibilitati. Suntem pregatiti pentru orice”. Au existat cazuri de rafuieli intre bande de rromi, cum s-a intamplat recent, la Craiova ? Nu, in judet nu s-au petrecut astfel de grozavii. Si, in afara de revendicarile care tin de terorism – politice, teritoriale, financiare – Departamentul Politiei de Interventie Rapida din cadrul IPJ Prahova a fost tot timpul pe receptie, raportand: „Misiune indeplinita. Traficanti de persoane prinsi !”
Intre viata si moarte
Daca, pentru un trecator, o persoana urcata pe o cladire, in jurul careia se afla salvarea, politia, pompierii si, nu in cele din urma, Serviciul de Interventie Rapida, reprezinta un spectacol, pentru comisarul sef Dan Saulea, lucrurile stau cu totul altfel.
– Cum il priviti pe cel urcat pe un bloc de zece etaje ?
– Ca pe un om. Ca pe o fiinta ajunsa in stare depresiva.
– Aveti tendinta de a-l desconsidera ?
– Nu, ci incerc sa intru in sufletul lui. Ii vorbesc, ii vorbesc, ii vorbesc… Omul acela se afla mai aproape de moarte, mai departe de viata. Caut o portita prin care sa ajungem la o comunicare. Aici este vorba despre empatie. Sa te simti mic cat o vaza sau mare, cat o catedrala. Depinde de situatie.
– Empatie de conjunctura ?
– Nu, categoric nu.
Iar acest „nu” raspicat inseamna ca el, negociatorul, nu isi poate permite sa minta. Si justifica: ” Nu fac promisiuni desarte, pentru ca exista posibilitatea ca subiectul sa recidiveze. Atunci, nu mai am nicio sansa. Este clar, nu mai are incredere in mine. Sunt corect in ceea ce spun, in ceea ce promit. Exista acea corectitudine a dialogului”.
Situatii limita
Lucrul cel mai frecvent intalnit: subiectul aude, intelege ce i se spune, dar tace. Practic, refuza dialogul. Prima etapa: culegerea de informatii. Cine este, daca are antecedente de acest gen, ce revendica. Pe baza acestor elemente preliminare se face profilul psihic de moment. Cat mai repede ! O secunda-doua, si totul poate fi pierdut. O viata de om !
– Ati avut nereusite ?
– Din fericire, nu. Suntem, insa, pregatiti si pentru asa ceva. Luam in calcul si aceasta ipoteza. Doar o luam in calcul… Refuz sa ma gandesc la ce s-ar putea intampla.
– Au existat momente in care era gata-gata sa pierdeti subiectul ?
– Da, am avut trei sau patru situatii de acest gen. Erau situatii limita, in care credeam ca totul s-a terminat…
– L-ati prins…
– Nu, nu l-am, prins, l-am convins sa renunte. Nu este voie sa ai contact fizic si direct. Exista riscul major ca persoana respectiva sa aiba hotararea deja luata, sa nu poti sa-l echilibrezi, si, daca tot are de gand sa sara in gol, te trage si pe tine. (…) Ceea ce conteaza enorm in astfel de situatii sunt rudele sau persoanele mai apropiate. Are o matusa, sa zicem, de care este atasat, o aducem imediat. Are un hobby, facem referire la el. Orice mijloc care ne poate fi de ajutor, il intrebuintam.
Tulburat si epuizat
Cat consum nervos presupune o interventie de acest gen ? „Pot sa spun ca, dupa o negociere de o ora sau doua, nu mai sunt in stare de nimic. Sunt epuizat fizic si tulburat. Aminteam mai devreme de empatie. Ei bine, in momentul in care deschizi o portita in sufletul subiectului si ajungi sa-i cunosti necazurile, te confunzi oarecum cu el. Poate parea deplasat ce spun acum, dar, in acel moment, necazurile lui se transfera la tine. Evident, sunt bucuros ca l-am convins de faptul ca nu astfel i se rezolva problemele, dar, dincolo de duritatea afisata, dati-mi voie si mie sa fiu om”.
– Pentru a va atinge scopul, ii promiteti ca ii va da Primaria locuinta ?
– Nu, cum spuneam mai devreme, nu fac promisiuni care nu pot fi indeplinite. A, ca ii spun ca voi incerca sa vorbesc cu cineva de la institutie sa-i rezolve problema, da. Regula este de a nu spune niciodata „Nu”. Nu ii spun clar, nu. Promit doar ceea ce se poate indeplini. Cel mai greu, insa, este de a gasi calea dialogului, fiindca prin el se rezolva totul. Se ofera alternative. In privinta aceasta, a seriozitatii dialogului, sunt cat se poate de riguros. Spuneam ca, la inceput, interlocutorul nu vorbeste. Ei, odata gasita calea dialogului, incep sa „cladesc”.
***
In biroul comisarului sef sunt o sumedenie de diplome. Pe una dintre ele, scrie ca a imbunatatit imaginea politiei prahovene. Nu vrea sa faca caz nici de distinctii, nici de recompense. Spune simplu: „Atat eu, cat si colegii mei, nu ne facem decat datoria. Daca ar fi sa o iau de la capat, tot meseria aceasta mi-as alege”. Neuitand sa adauge: „La noi nu exista esec, ci doar un risc asumat !” Iar intrebarea cat timp doarme noaptea a parut neavenita…
Fl. TANASESCU
