Primaria veche (I)
Aproape un sfert de veac a functionat municipalitatea ploiesteana in casele lui Hagi Buzila. Aici era si in zilele Revolutiei de la 1848, si in cele ale Unirii Principatelor, ale domniei lui Cuza, ca si in primii ani dupa venirea pe tron a lui Carol I. Din balconul ei au vorbit ploiestenilor domnitorul George Bibescu, revolutionarul si pictorul Ion Negulici, caimacamul Alexandru Ghica, domnul Barbu Stirbei, comisarii Frantei si Angliei pe langa Divanurile ad-hoc, Talleyrand si Bulwer si de mai multe ori Alexandru Ioan Cuza. Toti acestia – si nu numai ei – au socotit ca nu este potrivit ca municipalitatea sa nu aiba propriul ei local si sa functioneze impreuna cu „administratia”, tribunalul, politia si pompierii.
De aceea, Magistratul s-a orientat foarte devreme spre construirea unui sediu propriu si chiar in 1846 a angajat pe arhitectul Karl Hartel pentru intocmirea documentatiei. Aceasta a fost gata in 1848, dar lipsa fondurilor si evenimentele care au urmat (Revolutia de la 1848-1849, ocupatia ruseasca, razboiul Crimeii, lupta pentru Unire) au facut sa nu se poata incepe niciun fel de lucrari. De-abia dupa Unire, problema ridicarii edificiului a revenit in actualitate. Noul prezident al Magistratului, care va deveni in 1864 primar, Iancu Marinescu, a cautat sa reactualizeze documentatia veche de aproape 20 de ani, lucru pe care l-a facut, probabil, arhitectul orasului Iosif Varga.
In 1863, s-a inceput activitatea pe teren. S-a hotarat amplasarea edificiului pe coltul dintre ulita Frantuzeasca si ulita Targului (azi str. M. Kogalniceanu si N. Balcescu). Pe el se gasea vechiul birt al Smantanoaiei, devenit club, restaurant cu lautari, gradina de vara si popicarie. Cand au venit oamenii arhitectului cu ocheanul si cu ruleta sa masoare locul, au aparut multe nemultumiri ale clientilor obisnuiti. Si proprietareasa, Marinuta Smantanoaia a protestat, dar, pana la urma a trebuit sa semneze contractul de inchiriere. Cu toate acestea, lucrarile nu au inceput imediat, lipsind banii chiar si pentru cumpararea locului, asa ca Smantanoaia si-a mai continuat activitatea inca mai bine de doi ani. Toate fondurile, atat cele din bugetul primariei, cat si cele provenite din ofrandele cetatenilor erau dirijate spre ridicarea si terminarea edificiului gimnaziului (Liceul vechi). De-abia dupa inaugurarea acestuia (octombrie 1866), pe locul deja nivelat, au inceput lucrarile de construire (primavara 1867). Ele s-au desfasurat intr-un ritm rapid, supravegheate de arhitectul Iosif Varga si executate, probabil, de mesterul Anghel Ionita, acel mare constructor si antreprenor care facuse cladirea gimnaziului. Cladirea s-a terminat, in linii mari, in toamna lui 1868, cand primaria s-a mutat in ea, continuand sa se lucreze la unele finisaje.
Era primul edificiu cu caracter administrativ construit in Ploiesti. Cladirea era destul de frumoasa, in stil neoclasic, cu unele ecouri din arhitectura austriaca. Cele doua niveluri, ferm despartite in exterior printr-o cornisa, nu erau egale. Parterul, ceva mai scund, parea inca si mai mic, din cauza proportiilor reduse si a faptului ca nu era ridicat pe un subsol sau pe un postament. La mijlocul fatadei lui era practicata o intrare simpla sub un balcon. Dimpotriva, etajul era mai inalt, mai bogat impodobit cu stucatura, mai ampla deasupra ferestrelor si sub acoperis, unde gasim un brau larg cu motive variate.
Paul D. POPESCU
