Peste 50 de angajati ai Curtii de Apel Ploiesti – grefieri, arhivari s.a.m.d. – s-au raliat colegilor din tara, solicitand spor de 15 la suta din salariul mediu brut. Revendicarea este argumentata prin faptul ca sunt obligati sa pastreze secretul profesional (confidentialitatea) in legatura cu fapte aduse la cunostinta parchetului sau altele, din cauze aflate pe rol la instante. Solicitarea vine in contextul in care anumite categorii de salariati – militarii din cadrul MapN, functionarii publici cu statut special din cadrul armatei, angajatii Oficiului National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor, membrii Senatului , Camerei Deputatilor s.a. – beneficiaza de acest spor. Contradictiile apar in momentul in care este invocata Legea 567/2004, prin care este stipluat faptul ca arhivarii si grefierii sunt obligati, prin contractul de munca, sa pastreze confidentialitatea, fara a beneficia de vreun spor. Pe de alta parte, cum unii dintre acestia au solicitat in instanta acordarea a 15% din salariul brut lunar, considerandu-se discriminati fata de categoriile enumerate mai sus – s-a creat deja o bresa in ceea ce priveste revendicarile.
Desi argumentele contra acordarii sporului imbraca forma juridica ” personalul auxiliar al instantelor este debitorul informatiilor”, expresie care presupune ca are obligatia sa pastreze secretul profesional – grefierii sutin ca neacordarea sporului de 15 % intruneste elementele discriminarii. Ce solutie se va gasi, este greu de anticipat, cata vreme, nici la o alta cerere – sporul de 50% pentru solicitare neuropsihica – facuta atat de grefieri, cat si de magistrati – nu s-a dispus deblocare vreunui ban de la Ministerul Finantelor.
(F.T.)