Romania a exportat anul trecut aproximativ 80.000 de tone de produse ecologice, in valoare de 65 de milioane de euro, a declarat Teodora Aldescu, consilier pentru agricultura ecologica in Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale. “Datele preliminare arata ca in 2007 au fost exportate circa 80.000 de tone de produse ecologice cu o valoare de aproape 65 milioane euro, ceea ce reprezinta o crestere cu circa 20% fata de 2006”, a precizat Aldescu.
Consilierul MADR a mentionat ca principalele produse exportate in 2007 au fost cerealele, oleaginoase si proteice, fructe de padure, ciuperci, dar si produse procesate din lapte, miere de albine, produse derivate si ulei din floarea-soarelui.














