Antonie Voda din Popesti se intronase cu ajutorul Doamnei Elina si i-a fost recunoscator si ascultator pana la sfarsitul vietii sale.
Dar grijile doamnei nu s-au terminat, ba parca au sporit. Mai intai trebuia sa-si vada fiii capatuiti in dregatorii importante si cat mai multi in divan.
Draghici, fiul cel mai mare si mai bun, murise la Stambul in 1667, dupa unii – de ciuma, dupa altii – otravit de grecii Balasache si Sofialaul. Elina nu mai avea ce face decat ca, impreuna cu nora ei Pauna, sa se zbata sa-i aduca ramasitele pamantesti in tara, sa-i faca toate sarindarele si sa-l reinhumeze cu cinste la ctitoria sa, Manastirea Comana. In schimb, pentru fiul lui, nepotul ei Parvu, nu s-a lasat pana nu a capatat dregatoria de al doilea logofat. Serban redevine mare spatar si are un cuvant greu in Divan (Sfatul Domnesc). Constantin nu ocupa nicio dregatorie, intorcandu-se la Padova sa-si termine studiile; la intoarcere devine stolnic mare dar are si el o mare influenta in Divan. Mihai Cantacuzino devine mare postelnic, dregatorie pe care o detinuse si tatal sau. Chiar si baietii mai mici capata dregatorii: Matei este numit “cupar”, iar din septembrie “aga“, Iordache – “caminar”.
Linistita acum in privinta aceasta, Doamna Elina socoteste de datoria ei sa razbune moartea napraznica a sotului ei si persecutiile ulterioare. Ea ridica plangere mare la domnie si divan, sustinuta si de mitropolit.
Judecata ii da deplina satisfactie. Batranul postelnic este gasit nevinovat de “hiclenie” si se trece la pedepsirea celor care il parasera pe nedrept (care au mai putut fi prinsi). Stroe Leurdeanu, principalul intrigant, este gasit, dovedit si condamnat la moarte, iar ceilalti mai marunti, la ocna. Toate mosiile si dedinele care le fusesera luate Cantacuzinilor le sunt acum restituite.
Dar, odata dreptatea facuta, Doamna Elina redevine femeia buna si milostiva. Ea cere judecatii sa nu-l mai ucida pe Stroe Leurdeanu, ci sa-l calugareasca si sa-l inchida intr-o manastire.
Grijile doamnei Elina nu s-au ispravit, ci s-au mutat in propria ei familie. Serban, ramas, dupa moartea lui Draghici, cel mai mare dintre frati, pretindea ca el trebuie sa fie capul familiei, ca nu s-a mai pomenit nicaieri ca o “muiere” sa porunceasca unui neam intreg. Mai bombane pe ici si pe colo, dar pe maica-sa, in fata, nu indrazneste s-o infrunte. Nici fratii lui nu tin cu el.
Pentru a-si face vointa respectata si in viitor, doamna Elina intocmeste o “diata“ (testament), iarasi o situatie nemaipomenita la o femeie, lucru pe care ea il va mai repeta.
Aici ea hotaraste – iarasi un lucru uimitor pentru epoca medievala – sa renunte la acel obsesiv drept de primogenitura si “sa imparta satele si mosiile parintesti celor sase baieti ai ei, indeplinind si o dorinta neimplinita a raposatului postelnic”.
Dar se pare ca necazurile cele mari nu se terminasera inca pentru aceasta femeie tare ca piatra.
La inceputul lui februarie 1672 s-a stins din viata, pe neasteptate, Antonie Voda din Popesti. Nici nu se terminasera bine prohodirea si inmormantarea lui, ca s-au si trezit cu capugiul ca introneaza iar pe Grigore Ghica – dusmanul Cantacuzinilor.
Doamna Elina trebuie sa-si impietreasca inima si sa faca fata unei noi urgii, fara macar sa-si poata anunta puii sa-si ia zborul. Serban izbuti, totusi, sa fuga in Moldova, ascunzandu-se la Manastirea Hangu. Pe Constantin, februarie 1672 l-a prins la Stambul, unde il trimisese Antonie Voda cu o misiune; la intrigile lui Grigore Ghica este surghiunit de turci in Insula Creta. Mihai este prins de oamenii domnitorului si inchis, dar cu ajutorul mamei sale, prin omul lor de credinta, Stoica Ludescu, reuseste sa evadeze si sa fuga la Constantinopol. Matei si cu Iordache sunt si ei inchisi, dar ca si Mihai, reusesc sa evadeze si vor sta in Transilvania un an si jumatate.
De altfel, nici prigoana nu a fost atat de apriga ca prima oara. Doamna Elina nici macar nu a fost suparata, stiind cata trecere are pe langa patriarhul Dionisie al Constantinopolului si pe langa turcii “cei mari”. Intr-adevar, “trecerea” ei si pungile cu bani si-au facut treaba. In noiembrie 1673, Grigore Ghica a fost mazilit dupa nici doi ani si pe tronul tarii Poarta a numit pe Gheorghe Duca, favorabil doamnei Elina. Chiar fiul ei Mihai i-a adus steagul de domnie de la Stambul.
Baietii (acum oameni in toata firea) s-au intors si si-au reluat dregatoriile si mosiile. Doamna credea ca a venit vremea linistii si mai scrie o diata, mai mult cu sfaturi, pentru fiii ei.
Paul D.POPESCU
