Pasajele rutiere aeriene (asa-numitele ”bretele”), pe care edilii campineni intentioneaza sa le construiasca la poarta sudica a municipiului, intre Calea Dacia si DN 1 (in foto), se pare ca nu intereseaza populatia orasului. Consilierii municipali au aprobat, la ultima lor intalnire, cota de finantare de catre municipalitate a proiectului ”Modernizare Calea Daciei”, pentru care doresc sa obtina fonduri europene nerambursabile. Cota a fost stabilita la circa patru miliarde de lei vechi, bani cu care Consiliul Local va acoperi plata cheltuielilor neeligibile, plus 2% din cheltuielile eligibile. Proiectul nu se poate realiza exclusiv cu resurse bugetare locale, ci doar cu o cofinantare majora din partea Uniunii Europene, deoarece costul total al lucrarilor se va ridica la aproximativ 240 de miliarde de lei vechi. Legislatia comunitara obliga autoritatile noastre ca, in cazul unor mari proiecte finantate cu fonduri europene, inaintea obtinerii acordului de mediu, sa se realizeze o dezbatere publica pe tema proiectelor respective, pentru a se pune in concordanta eventualele propuneri ale cetatenilor cu intentiile administratiilor locale. Desi dezbaterea publica a fost anuntata cu mult timp in urma, in sala de sedinte a Primariei nu s-a prezentat niciun cetatean al orasului care sa-si dea cu parerea in legatura cu ambitiosul proiect de fluidizare a traficului rutier la iesirea in DN 1 spre Ploiesti, o zona cu o circulatie foarte intensa, in orele de varf. Aceeasi inclinare asupra unor probleme majore ale comunitatii, acelasi ”simt civic” de neinvidiat l-au demonstrat campinenii si cu prilejul altor dezbateri publice, la intalnirea precedenta celei mentionate mai sus, avand ca tema bugetul Campinei pe 2008, prezentandu-se doar o familie de localnici. La aceasta ultima intalnire – ce s-a vrut o dezbatere publica – au fost prezenti specialisti de la Agentia Judeteana de Protectie a Mediului, care si-au exprimat punctul de vedere potrivit caruia varianta unor pasaje supraterane peste DN 1 este de preferat celei care ar fi dus la construirea unui pasaj subteran in zona, mult mai dificil de exploatat si intretinut. Investitia se va finaliza in 24 de luni, iar autoritatile au promis ca traficul nu va deveni deloc un calvar din cauza lucrarilor de executie, care nu vor ingreuna circulatia pe DN 1 decat maximum cateva zile. Dupa cum au decurs lucrarile la pasajele de la intrarea in Bucuresti si la altele, la fel de importante, nu putem baga mana in foc pentru niciun termen, dar nici nu putem spune mai mult decat: om trai si om vedea.
Adrian BRAD