
„Neexistand un studiu de drenaj al apelor pluviale, la prima ploaie pietrisul de pe strazi ajunge chiar in raul Prahova”
• afirma prof. Gheorghe Pantea, consilier local
– In ce masura proiectele de hotarari aprobate, in ultima legislatura, de catre Consiliul Local, au reflectat interesele brezenilor?
– Pe ansamblu, acestea au tinut cont de necesitatile specifice ale orasului. Problema cea mai dificila cu care ne-am confruntat a fost, insa, lipsa banilor, nereusind sa obtinem, in tot acest rastimp, decat o mica parte din fondurile extrabugetare preconizate, de care aveam nevoie ca de aer pentru modernizarea in special a infrastructurii orasului. M-am referit la fondurile extrabugetare deoarece o buna parte dintre veniturile incasate la bugetul local – care insumeaza circa 44 miliarde de lei/an – sunt inghitite de catre imprumutul bancar luat pentru construirea noului sediu al primariei. Acest credit, in valoare de 98 miliarde de lei vechi, va atarna destul de greu chiar si pentru viitorul primar, intrucat numai dobanda achitata, pe anul trecut, a fost de circa 3 miliarde de lei vechi.
– Revenind la proiectele legislaturii care se incheie, care dintre ele n-au trecut la vot si tineati, neaparat, sa treaca?
– Sigur, au fost mai multe, insa cu impactul cel mai mare asupra vietii brezenilor mi se pare cel referitor la infiintarea unei directii proprii, sub autoritatea primariei, care sa presteze diverse servicii absolut indispensabile populatiei, de la iluminatul public pana la curatenia orasului. In momentul de fata, spre exemplu, salubrizarea orasului este asigurata de o firma cu sediul in Campina, careia ii platim, pentru acest serviciu, peste un miliard de lei vechi, anual. La randu-i, societatea care se ocupa de intretinerea retelei de iluminat public este din Baicoi. De ce n-am infiinta noi o directie in cadrul primariei, cu buget propriu, conducere proprie, angajati din Breaza s.a.m.d.? In felul acesta, am fi dat o sansa mai multor someri, prin crearea unor locuri de munca, in plus, in eventua-litatea in care activitatea intr-un sector sau altul ar fi lasat de dorit, la un moment dat, am fi putut interveni mult mai rapid, avand painea si cutitul, cum s-ar zice, in mainile noastre. Asa, insa…
– N-ati amintit nimic despre necazurile provocate de alunecarile de teren, care n-au ocolit, din pacate, Breaza, nici in ultimii ani si care au grevat, serios, bugetul local.
– Aveti dreptate. Legat de acest aspect, mi se pare inadmisibil ca Biroul de urbanism al unui oras ca Breaza sa nu aiba intre angajati macar un arhitect. De vina nu este primarul sau Consiliul Local, ci legea salarizarii, caci nu-i tentat niciun arhitect sa se angajeze aici pe o leafa atat de mica. Acesta este, probabil, unul dintre motivele pentru care Primaria Breaza nu are, inca, un studiu de drenaj, de scurgere a apelor pluviale. Sa ne mai miram, atunci, de ce la prima ploaie torentiala pietrisul abia imprastiat pe strazi este dus la vale, ajungand chiar pana in raul Prahova?!
– Ca unul care aveti trei mandate de consilier la activ, ce credeti, exista coruptie in primarie?
– N-am stiinta de asa ceva. Spre deosebire de capitalele de judet, Breaza este un oras mult mai mic, deci s-ar fi auzit rapid.
D. CONSTANTIN














