La inceputul lunii aprilie, s-a implinit anul de cand Romaniei i-a fost alocata, de catre Uniunea Europeana, pentru intaia oara, cota anuala de lapte privind procesarea si vanzarea libera, in cuantum de 3.057.000 de tone. Guvernantii au gasit, insa, de cuviinta ca aceasta cota sa fie impartita, pentru a nu iesi discutii, tuturor celor peste 800.000 de crescatori de animale, chiar daca mai bine de 560.000 dintre acestia aveau doar 1-2 vaci in propriile gospodarii. Pana la urma, discutii tot au aparut, si inca destul de aprinse, in anumite zone ale tarii intrucat, potrivit presedintelui Patronatului laptelui din Romania, Valeriu Steriu, distribuirea cotei s-a facut mai mult electoral si mai putin a tinut cont de realitate: „Din start, alocarea cotei a avut un handicap, luand ca baza vacile care dadeau doar 3.000-4.000 litri de lapte/an, astfel ca Romania inregistreaza, la ora actuala, cel mai mare numar de detinatori de cota de lapte, iar toate celelalte tari comunitare au, la un loc, putin peste un milion de detinatori. Cu alte cuvinte, au fost lasati pe planul doi fermierii cu animale de o valoare genetica superioara, care dadeau 9.000 – 12.000 de litri de lapte pe an. Ca atare, acestia au fost pusi intr-o situatie extrem de delicata intrucat, neavand cota pentru surplusul de lapte, acesta nu le este acceptat de catre firmele procesatoare”. In consecinta, sunt obligati fie sa umble din poarta-n poarta, pe la taranii cu 1-2 vaci, pentru a le cumpara cota (daca, bineinteles, doresc s-o vanda), fie sa ceara Ministerului Agriculturii repartizarea unei parti din cota de rezerva a statului, lucru care nu este posibil cat ai bate din palme. Din aceste motive, fermierii opteaza pentru retragerea (cumpararea) cotei de la cei care nu vand nimic pe piata, ci folosesc laptele doar pentru consumul propriu, pe care, apoi, s-o redistribuie celor cu efective numeroase si cu o valoare genetica superioara, stiut fiind ca numai laptele cu o astfel de provenienta corespunde cerintelor UE.
C.DUMITRU
