Inca o data se dovedeste faptul ca liceenii prahoveni ne reprezinta cu succes la concursurile internationale. Eleva Stan Mihaela Ioana, din clasa a XII-a, la Colegiului National „Mihai Viteazul” (CNMV) din Ploiesti, a obtinut locul II, totodata si medalia de argint, la un Concurs International de Limba Franceza organizat in Quebec – Canada. „La acest concurs, au participat 180 de tineri cu varste de pana la 18 ani, din 62 de tari. Eleva colegiului nostru a reprezentat nu numai judetul Prahova, ci intreaga tara, de pregatirea acesteia ocupandu-se Mihaela Georgescu, profesor de limba franceza din cadrul CNMV”, ne-a declarat prof. Gabriel Taga, director al unitatii scolare mai sus amintite. La acest triumf se adauga si faptul ca, in anul 2006, o alta eleva a Colegiului National „Mihai Viteazul”, Minea Andreea, a castigat locul I la o competitie similara pentru ca, in anul 2007, sa obtina locul IV la Concursul International Online de Limba Franceza.
Oana CONSTANTIN