Urlati, Plopeni, Baicoi, Breaza, Comarnic sunt doar cateva dintre localitatile prin care, putem spune fara a gresi ca a trecut taifunul „Samtid”. Reabilitarea, modernizarea sau chiar extinderea retelelor de distributie a apei potabile in orasele beneficiare ale unor fonduri europene cuprinse in „celebrul” Program Samtid au plecat, din start, prost, si tot astfel se vor incheia. Am retinut ca aproximativ 10 milioane de euro s-ar fi ingropat, pur si simplu, pe strazile din orasele beneficiare ale respectivului program, pentru ca despre lucrari facute ca la carte nu se poate vorbi. In ziarul nostru am mentionat, in mai multe randuri, aspecte ale indiferentei si lipsei de preocupare care au guvernat lucrarile la alimentarile cu apa din orasele prahovene, dar nimeni – nici autoritatile locale, nici cele judetene – nu putea interveni din simplul motiv – sau poate tocmai de aceea – ca licitatiile de lucrari s-au facut la Bucuresti, executantii sunt tot de pe aiurea, iar dirigintii de santier – ai Ministerului Dezvoltarii Regionale, Lucrarilor Publice si Locuintei. Autoritatile autohtone au fost, astfel, simpli spectatori la desfundarea strazilor din localitati sperand doar ca, pana la urma, lucrurile se vor aseza.
Ca nu a fost astfel o demonstreaza si actuala situatie din Comarnic, unde administratia locala a fost nevoita sa faca balastari, pe timp de iarna, pentru ca oamenii sa poata circula, sa se poata deplasa pe strazile pe unde s-au ingropat conducte noi de apa potabila. Practic, Primaria trimitea masinile cu balast sambata, pentru ca si cetatenii se aflau la casele lor, nu la serviciu, si puteau imprastia gramezile de pietris pe unde trebuia. Aspectul general al Comarnicului in zonele pe unde au fost ingropate conductele de apa – circa 20 de kilometri – poate fi descris, pe scurt, in felul urmator: strazi denivelate, santuri de scurgere a apelor degradate, obturate sau chiar astupate pe portiuni mai mari, care au facut ca apele pluviale sa deverseze in curtile oamenilor. Usor se pot sesiza, totodata, faptul ca traseele conductelor nu s-au respectat, ca s-au executat prost caminele pentru vane, fiind subdimensionate si asezate chiar si pe calea de rulare, fiind expuse distrugerii de catre mijloacele de transport grele. Iar ceea ce nu se mai vede, dar au sesizat oamenii la vremea lucrarilor, este ca nici adancimea santurilor nu a fost cea proiectata – tevile fiind ingropate la circa 50-70 cm, in loc de 1,20-1,50 m, riscand sa inghete chiar si la temperaturi nu foarte scazute, sau sa fie distruse de presiunea exercitata de mijloacele de transport. Dupa cum nevazut a fost si continutul de ciment al betonului care s-a turnat la caminele de vane, acestea spargandu-se in multe locuri si aratand, alaturi de celelalte necazuri, ca dupa un veritabil taifun.
Toate, asa cum sugeram anterior, s-au produs din cauza lipsei de supraveghere a lucrarilor, a pasarii responsabilitatii executiei lucrarilor de la firmele contractante, la cele subcontractante si la terti care nu aveau nici tehnica, nici specialistii necesari unor lucrari destul de dificile, de altfel. Ceea ce ne face sa apreciem ca este posibil ca lucrarile Samtid sa creeze, nu peste mult timp, aceleasi probleme ca si sistemele vechi de alimentare cu apa.
Leon CHIRILA
