
Daca toate documentele vor fi eligibile,
Primaria va finanta sase proiecte de interes public
La ultima conferinta de presa a executivului campinean, purtatorul de cuvant al Primariei, Mariana Patrasca, a informat jurnalistii prezenti ca, si in acest an, in temeiul Legii nr.350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati non-profit, ”administratia locala va finanta cateva proiecte de interes public, initiate si organizate de persoane juridice fara scop patrimonial – asociatii sau fundatii. Suma alocata de la bugetul local pentru finantarea proiectelor considerate eligibile este de 200.000 de lei.” Pana la data de 21 martie 2008, data limita pentru depunerea documentelor, au fost inregistrate la sediul Primariei Campina sase proiecte, dupa cum urmeaza: patru pentru sport (dintre care trei pentru programul ”Promovarea sportului de performanta” si unul pentru domeniul sportului pentru toti) si unul pentru organizarea unor manifestari cultural-educative. In zilele urmatoare, se vor analiza toate dosarele din punct de vedere al eligibilitatii documentatiei depuse, dupa care o comisie speciala stabilita, acum doi ani, printr-o hotarare a Consiliului Local, se va ocupa de selectarea si evaluarea proiectelor depuse.
Adrian BRAD














