Debutul turneului de old-boys prin care, la Busteni, este omagiat fostul antre-nor al echipei Caraiman, Cornel Toaca, l-a facut pe primarul Emanoil Savin sa vorbeasca despre proiectul construirii unui nou stadion de fotbal in localitate. Potrivit edilului, noua arena ar trebui inspirata dupa modelul celei din Piatra Neamt, stadion cu ale carui fotografii PD-L-ul a impanzit cutiile postale din Ploiesti, in cadrul campaniei de informare „Ploiestiul merita mai mult”.
„La capitolul fotbal, in acest mandat, am ramas repetent. Stadionul Caraimanul este sub orice critica. De la anul, va trebui sa incepem reabilitarea lui. Anul acesta, am alocat bani pentru efectuarea unui studiu de fezabilitate. Vreau sa construim un stadion tot la fel de frumos pe cat este cel de la Piatra Neamt. Din calculele pe care le-am facut, un stadion construit dupa standardele UEFA – cu o capacitate de 5.000 de locuri, instalatie de nocturna, teren sintetic alaturat, centru de recuperare si hotel – ne-ar costa circa 6 milioane de euro. Vedem noi de unde luam acesti bani”, a spus Savin.
Primarul afirma ca s-a gandit deja la cateva posibilitati prin care efortul financiar al ridicarii stadionului sa fie sustinut de mai multi parteneri: „Fotbalul ar putea disparea de pe Valea Prahovei din cauza ca, de la Ploiesti si pana la Brasov, nu exista niciun stadion de fotbal adevarat. Poate ca il vom construi printr-un parteneriat public-privat, sau – de ce nu? – si cu sprijinul localitatilor vecine. S-ar putea ca, nu peste multa vreme, orasele din aceasta regiune sa se uneasca intr-o singura localitate. La Busteni, ar putea fi principala baza sportiva a zonei”.
Datorita temperaturilor care, vara, se inregistreaza la munte – mult mai agreabile decat cele din aglomerarile urbane – Savin sustine ca, pe noul stadion Caraiman, ar putea deveni interesate sa se-antreneze sau chiar sa joace atat echipa nationala, cat si orice alta echipa din tara care ar cauta un loc de cantonament.
Cum se fura pe vremuri
Primarul din Busteni a rememorat si un episod mai putin placut, aparut intr-una dintre ocaziile in care cariera sa de portar la Carpati Sinaia s-a intersectat cu cea de antrenor la echipa Caraiman Busteni a lui Cornel Toaca. „Partida urmatoare trebuia sa o jucam impotriva celor de la Caraimanul. Asa ca nea Cornel Toaca – care ar fi fost in stare sa faca orice pentru a castiga – a pus pe cineva sa ne fure legitimatiile, astfel incat, la meciul cu ei, sa nu mai putem intra pe teren. Am avut noroc, fiindca hotul, cand a bagat mana dupa legitimatii, nu le-a insfacat decat pe cele ale jucatorilor care faceau banca de rezerve. Cei mai buni au avut legitimatii si au putut intra linistiti pe gazon. Pana la urma, dupa ce au fost identificati pe baza buletinelor de identitate, au intrat si ceilalti”, a relatat Savin, ceea ce el numeste un moment din perioada in care rivalitatea fotbalistica dintre orasele Busteni si Sinaia atinsese apogeul.
Ionut STANESCU