• In Plopeni, in ultimii doi ani, nu s-a sapat nicio fundatie

Se construieste, nu gluma, in judet! Situatia este confirmata de datele oferite de catre Directia Judeteana de Statistica Prahova, in care se precizeaza ca, anul trecut, au fost date in folosinta 1.570 de locuinte, cu 238 mai multe decat in 2006. Cat priveste zonele in care au fost edificate constructiile, cei mai multi proprietari se pare ca au preferat ca peisajul vazut de la ferestre sa fie cel… de la sate. Astfel, anul trecut, in mediul rural au fost date in folosinta 935 de imobile (in anul 2006 – 799), iar in mediul urban: in anul 2007 – 635 de locuinte, in anul 2006 – 533. Facand o statistica in ceea ce priveste numarul constructiilor, anul trecut, cele mai multe – 208 (in 2006 au fost 155) s-au ridicat in municipiul Ploiesti, urmat de orasul Breaza – 98, Blejoi – 68, Busteni – 67, Valea Doftanei – 65, Sinaia – 61, Paulesti – 60, Campina – 44. Interesant este, insa, ritmul sustinut in care s-a pus caramida peste caramida in unele localitati, comparand anii 2007 – 2006. Concret, la Valenii de Munte, anul trecut s-au finalizat 50 de locuinte, iar in anul 2006 – 28; Banesti: in anul 2007 – 24 de locuinte (in 2006 – 19); Blejoi: anul trecut – 68, in 2006 – 45; Bucov: anul trecut – 43, in 2006 – 16; Paulesti: anul trecut – 60, in 2006 – 28; Targsoru Vechi: anul trecut – 64, in 2006 – 16; Valea Calugareasca: anul trecut – 35, in 2006 – 15.
Si, totusi, sunt cateva exceptii de localitati in care, in ultimii doi ani, nu s-a sapat fundatia nici macar la o singura casa. Este cazul orasului Plopeni si al comunelor Chiojdeanca, Gherghita, Calugareni si Tataru. De mentionat ca in 2006 au aparut cu zero locuinte date in folosinta si comunele Aricestii Zeletin, Bertea, Dumbravesti, Lapos, Salcia, anul trecut, insa, ritmul ridicarii constructiilor a fost recuperat din mers, in asezarile enumerate, in 2007, conform statisticilor, mentionandu-se ca s-au ridicat intre una si patru locuinte.
N.DUMITRESCU