PSD a decis sa voteze in favoarea motiunii simple a PD-L privind taxa auto, supusa dezbaterii in Camera Deputatilor.
„Din punct de vedere al motiunii simple introduse de PD-L, in pofida stilului demagogic cu care acest partid ne-a obisnuit – de la taxa Basescu pentru drumuri, la taxa Sulfina Barbu – am instructat deputatii nostri sa voteze in favoarea acestei motiuni”, a declarat Geoana dupa sedinta Biroului Permanent National al partidului.
Geoana a aratat, totodata, ca PSD va sprijini si initiativa legislativa propusa de senatorul social-democrat Serban Nicolae, care priveste introducerea unui proiect de lege pentru abrogarea taxei de prima inmatriculare.
„Cu privire la taxa de prima inmatriculare, decizia PSD este ca aceasta lege trebuie desfiintata. Este obligatia Guvernului sa gaseasca o lege care sa raspunda atat preocuparilor europene, cat si preocuparilor legate de protectia mediului, dar este clar ca legea propusa de Guvern nu are cum sa mai functioneze”, a declarat Geoana.














