Presedintele PSD, Mircea Geoana, a declarat, ieri, ca CSAT este depasit din punct de vedere istoric si functional, iar PSD va trebui sa propuna, prin pachetul legislativ privind siguranta nationala, regandirea principiului consensului in Consiliu. Geoana a spus ca prima coabitare dintre un presedinte de o culoare politica si un premier de alta orientare a aratat ca, in astfel de situatii, prevederile legale nu permit principalelor institutii ale statului sa depaseasca un blocaj.
Liderul PSD a aratat ca, in prezent, diferentele de opinii dintre presedinte si premier au dus la un blocaj in Consiliul Suprem de Aparare a Tarii (CSAT). „CSAT este depasit din punct de vedere istoric si functional”, a spus Geoana.
El a aratat ca, din moment ce acest Consiliu este prevazut in Constitutie, nu poate fi desfiintat, dar a sugerat Departamentului de aparare al PSD sa propuna, in pachetul legislativ privind siguranta nationala, si modificarea Legii CSAT, in conditia in care actuala regula a deciziei prin consens nu poate fi functionala in perioadele de coabitare politica.














