• spune viceprimarul din Azuga, Claudiu Ivascu
PD a obtinut la alegerile europarlamentare un scor nesperat de mare in Azuga: 44 la suta. Ca urmare, presedintele organizatiei democrate din localitate, Claudiu Ivascu (foto), a fost aratat cu degetul de catre membrii celorlalte partide. Vicele nu facuse nimic ilegal, doar ca, inainte de alegeri, si-a luat cateva zile de concediu si s-a ocupat serios de campanie. Adversarii sai spun ca a distribuit in oras zeci de pachete cu ciocolata, citrice si carne de porc. Rezultatul scrutinului a fost pe masura.
– Domnule Ivascu, cat timp vor mai fi sacrificati porcii din Azuga pentru cauze politice?
– Nu este adevarat ca am taiat porci si-am dat carne alegatorilor. E o inventie. Am taiat un singur porc, in momentul in care am organizat o mica petrecere pentru membrii PD Azuga. A fost un eveniment la care fiecare membru al partidului a venit cu ce-a putut. Unul dintre noi a taiat acest porc. Altii au adus bere, altii – prajituri.
– In campania pentru europarlamentare, i-ati mitraliat pe alegatori cu ciocolata, portocale si alte pomeni.
– Daca va referiti la ciocolatele pe care le-am dat, pe ale caror ambalaje aparea o poza a candidatului nostru, Roberta Anastase, acelea nu pot fi numite pomeni. A fost doar o modalitate de a ne face campanie. Eu zic ca a fost o idee frumoasa: pe ceva dulce, o persoana dulce.
– De ce nu ati pus poza Robertei Anastase pe o punga de zahar? Zaharul e si mai dulce decat ciocolata.
– Nu mergea zaharul. O ciocolata poate fi data si unui tanar, si unui batran. Mai mult decat atat, se apropia ziua Sfantului Nicolae.
– Cati porci veti taia si cate kg de ciocolata veti cumpara in campania de dinaintea alegerilor locale?
– Vad ca bateti in continuare moneda pe porci. N-am facut si nu vom face niciodata ceva de acest gen. Nu vom taia niciodata porci pentru a imparti pachete cu carne in Azuga. Repet, aceea a fost o actiune adresata strict membrilor PD.
– Daca scoateti abatorul din anticamera campaniei electorale, ce sanse mai are PD-L?
– Avem sansele noastre. Cele mai mari. Recent, am avut o intalnire la care am discutat, in linii mari, ce vom face in campanie. Stim deja ce actiuni avem de desfasurat. Va trebui sa vedem pe ce buget ne putem axa. Sunt cateva actiuni, pe care, altminteri, le-am organizat in fiecare an. De 8 Martie, de Pasti, de Ziua Copilului… Actiuni frumoase, de impact, nu foarte costisitoare, care, cred eu, ne vor ajuta sa castigam alegerile si pentru Consiliu, si pentru Primarie.
– Gratie acestor actiuni veti castiga alegerile?
– Nu numai. Bineinteles, si prin cei pe care ii vom desemna pe lista de consilieri. Deocamdata, nu va pot spune care vor fi acestia, ci doar ca ne-am pregatit pentru ceea ce va insemna modalitatea de a-i selecta pe cei care vor ajunge pe lista – astfel incat sa evitam aparitia disensiunilor intre noi. Imi place sa cred ca suntem o familie la partid si ca totul va iesi ok.
– Claudiu Ivascu iese la atac, in fruntea listei – candidat la Primarie?
– Cel putin la momentul acesta, pot sa spun ca nu sunt candidatul pentru primarie al PD-L. La momentul acesta – retineti! Daca se intampla ceva neasteptat, ar fi posibil sa apara si Claudiu Ivascu in cursa pentru Primarie. Intre noi fie vorba, este o solutie pe care partidul o poate lua in calcul in cazul in care nu ne va iesi strategia pe care am pregatit-o deja.
– Va referiti la strategia aceea pe care o stie toata lumea, cu primarul Adrian Purcaru din partea PD-L?
– Nu stiu ce stie toata lumea. Deocamdata, avem doua variante de lucru. Vom vedea care este cea mai buna. In mod sigur, va fi castigatoare cea pentru care vom opta in final.
– Intr-una dintre cele doua variante apare si Adrian Purcaru?
– Nu comentez. In acest moment, primarul nu este la PD-L, isi duce munca in sanul organizatiei PSD.
– De ce nu iese Claudiu Ivascu la atac? Nu s-a saturat sa fie subaltern?
– Deocamdata, nu-mi doresc functia de primar. Consider ca una dintre cele doua variante – pe care cred ca o sa v-o pot comunica peste o luna – este mult mai buna pentru partid decat cea cu mine in postura de candidat la Primarie.
– Va dati la o parte pentru binele partidului?
– M-am mai dat la o parte o data si in 2004, cand am hotarat sa desemnez pentru Primarie o persoana din afara partidului. Pentru bunul mers al partidului, e bine sa alegi solutia cea mai buna.
– De ce nu demisionati din functia de presedinte al organizatiei, daca nu sunteti cea mai buna solutie pentru Primarie?
– Nu pot sa-mi dau demisia, deoarece am muncit foarte mult pentru acest partid. Organizatia PD Azuga a crescut continuu din 2001, atunci cand am preluat-o eu. N-a fost nicio perioada in care sa stagneze. Oamenii au prins din ce in ce mai multa incredere in noi. Avem foarte multi membri tineri. Mai nou, avem si o organizatie de fete tinere.
Ionut STANESCU