Arhivele primariilor si ale scolilor vor intra la control

In 2008, pe lista controalelor pe care le vor efectua reprezentantii Directiei Judetene Prahova a Arhivelor Nationale figureaza institutii importante ale judetului: Institutia Prefectului Prahova, Consiliul Judetean, dar si Primaria Ploiesti. Dupa cum ne-a precizat directorul Directiei Judetene a Arhivelor, Raluca Andreescu, la Consiliul Judetean se va face un control de revenire pentru a se vedea daca masurile impuse la controlul de anul trecut au fost respectate. In aceeasi situatie se afla si aproximativ 20 de primarii prahovene, unde, in 2007, au fost constatate deficiente in modul de gestionare a fondului arhivistic pe care il detin.
In afara controalelor de revenire – care se vor solda cu amenzi in cazul in care termenele de conformare nu au fost respectate – in 2008 sunt programate si controale noi. „Vom merge la primariile si unitatile de invatamant din judet pentru a constata care sunt problemele cu care se confrunta in domeniul arhivistic. Deja, in luna ianuarie a.c., am fost pe la o serie de scoli din Ploiesti, unde am gasit si lucruri bune, dar si nerespectari ale legislatiei in vigoare. Acest lucru se intampla, in parte, din cauza ca unele institutii de invatamant si-au externalizat acest serviciu de prelucrare si depozitare a arhivei proprii, iar agentii economici respectivi nu si-au indeplinit obligatiile asa cum ar fi trebuit. De aceea, sfatul meu este ca, dupa ce o institutie si-a predat arhiva spre prelucrare unei firme de specialitate, ulterior sa o si verifice”, ne-a precizat Raluca Andreescu. Pana in prezent, nicio institutie la care au fost constatate deficiente nu a fost amendata. „Dorim, mai intai, sa vedem care sunt problemele creatorilor si ale detinatorilor de documente, cum putem remedia aceste inconveniente, si nu neaparat sa ii sanctionam. In acest sens, la sfarsitul lunii februarie a.c. vom organiza o instruire a responsabililor de arhive de la Parchetele de pe langa instantele prahovene, iar prin toamna va fi o instruire colectiva cu arhivarii din institutiile de invatamant preuniversitar. Problema principala a primariilor este ca persoanele care ar trebui sa se ocupe de fondul arhivistic al institutiei sunt, in general, secretarii, care au o multitudine de alte atributii. Si, din acest punct de vedere, solutia ar fi ori o suplimentare a personalului, ori externalizarea acestui serviciu”, a mai mentionat directoarea institutiei.
Camelia NASTASE