Predica la Duminica a XXIX- a dupa Rusalii
Este vie in mintea si in inima noastra imaginea de durere pe care a lasat-o razboiul. Oameni cu trupul strapuns de gloante, cu bratele frante, cu lumina ochilor pierduta. Oameni istoviti de durere.
Un tablou asemanator ne infatiseaza Sfanta Evanghelie. Domnul nostru Iisus Hristos mergand cu ucenicii sai spre Ierusalim, la marginea unui sat au fost intampinati de zece oameni cuprinsi de o boala cumplita. Erau zece oameni leprosi. Trupul este sfartecat de bube si de rani, mainile si picioarele sunt desfacute din articulatiile lor. Dar pe cat de generala si de neconditionata a fost vindecarea celor zece leprosi, pe atat de mica a fost recunostinta lor pentru marea binefacere pe care au primit-o. Dintre toti cei zece leprosi vindecati, unul singur s-a intors si a dat multumire pentru binefacerea facuta de Dumnezeu si acela era samaritean.
Binele cel mare pe care l-a adus Iisus Hristos omenirii este de ordin spiritual. El ne-a adus lumina, adevarul si pacea sufletelor. El ne-a impacat cu Dumnezeu prin jertfa sa de pe cruce. El ne-a deschis noua tuturor zarile vietii vesnice. De la El am aflat adevaratul rost al vietii noastre si raspuns multumitor la atatea intrebari. Iubirea si purtarea de grija a lui Dumnezeu ne inconjoara ca aerul, ne lumineaza si ne incalzeste ca lumina soarelui. De ajutorul lui noi ne impartasim chiar atunci cand nu ne dam seama.
Sa nu uitam a marturisi tot binele pe care ni-l face noua Dumnezeu. Se cuvine sa fim recunoscatori fata de parintii nostri trupesti si sufletesti. Nu vom uita niciodata sa fim recunoscatori obstii din care facem parte, poporului si neamului nostru. Noi apartinem unii altora si nu putem ridica zidul indiferentei intre noi. Credinta noastra ne indeamna sa purtam sarcinile unii altora, sa ne mangaiem unii pe altii si sa ne impartasim unii altora bucuriile.
Preot Stefan Al. SAVULESCU
