Ieri dimineata, Silviu Dumitrescu a fost numit oficial ca antrenor principal al echipei Conpet Ploiesti, conducand si primul antrenament care s-a desfasurat la baza sportiva de la Strejnic.
Decizia de schimbare a lui Decu Crangasu i-a apartinut directorului general al transportatorilor de titei prin conducte, ing.Liviu Ilasi, care i-a mandatat pe prim-vicepresedintele clubului Marcel Boboc, liderul sindicatului Conpet Ploiesti si vicepresedintele Mihai Flueraru, director la Resurse Umane, sa puna in aplicare aceasta masura. La “eveniment” a fost prezent si presedintele sectiei de fotbal, Valeriu Dobre, cel care ne-a pus la dispozitie toate aceste informatii.
“Deocamdata, noul antrenor nu a nominalizat si numele secundului sau, asupra caruia mai mediteaza inca. In ceea ce priveste lotul de jucatori, acesta este acelasi. La sugestia antrenorului dar si in functie de posibilitatile noastre vom incerca sa mai aducem doi-trei fotbalisti de valoare”, a incheiat presedintele sectiei de fotbal, Valeriu Dobre.
In ceea ce-l priveste pe Decu Crangasu, acesta a revenit la vechea functie, aceea de director tehnic al gruparii ce evolueaza pe cocheta arena din Strejnic.
Nelu STEFANESCU