Dincolo de tonul euforic cu care Sarbatorile de Iarna au fost traite in statiunile de pe Valea Prahovei, turistii au avut parte si de situatii mai putin dorite. Intre 20 decembrie si 3 ianuarie, la Spitalul de Ortopedie si Traumatologie din Azuga, au fost inregistrate peste 300 de urgente, 80 la suta dintre cazuri avand la origine accidente petrecute pe partiile de schi din Azuga, Busteni si Sinaia.
Potrivit medicului Gheorghe Ivan, seful Sectiei de Ortopedie a Spitalului din Azuga, cazurile grave au fost, totusi, putine, predominand contuziile, entorsele si intinderile de ligamente. Doctorul mai spune ca traumele i-au vizat de foarte putine ori pe schiori, principalele victime gasindu-se in randul celor care au folosit mijloace improprii pentru a se da pe partii sau al celor care venisera pe partii doar ca sa-i priveasca pe altii distrandu-se.
„In mare, pot sa spun ca nu ne-am confruntat cu cazuri deosebite. Dupa Anul Nou, cele mai serioase accidentari au fost o fractura la bazin, una de col femural si un traumatism de coloana vertebrala – fara fractura, dar cu un epistaxis foarte abundent: pacientul se lovise si la nas.
Am mai avut un caz destul de grav, in ziua de ajun a Anului Nou. Un barbat foarte corpolent se izbise cu genunchiul de un stalp, in timp ce se dadea cu sania. A rezultat o fractura cominutiva (n.n. – cu osul spart in multe fragmente mici) si intreruperea circulatiei la nivelul gambei. Pacientul a fost trimis la un spital din Bucuresti, la sectia de chirurgie vasculara. Exista riscul sa-si piarda piciorul”, ne-a spus medicul Ivan.
Tot intr-un accident de sanie si-a vatamat piciorul si o femeie. Nu din postura de conducatoare a saniei, ci din cea de gura-casca. Niste rude o adusesera sa vada si ea partia din Azuga. In timp ce contempla peisajul, o sanie a lovit-o in plin, provocandu-i o fractura deschisa la picior.
„Ramai mirat sa vezi ca oameni care n-au nicio treaba cu muntele se aduna la baza partiilor si isi pierd vremea acolo. Auzi de tineri care pleaca din comune din Prahova sau Brasov, si ajung la Azuga la ora 11 noaptea, sa se dea cu sania, fiind incaltati doar in adidasi… Indivizi de genul asta reusesc, uneori, sa se urce pe partiile de schi, de unde isi dau drumul cu niste instrumente extrem de rudimentare – colaci, folii de plastic, farfurii de plastic, capace de veceu – neavand absolut niciun control asupra traiectoriei pe care o vor lua. Am vazut cu ochii mei un astfel de accident in Busteni, pe partia Kalinderu. Un tanar isi daduse drumul pe un asa zis «capac de veceu». Dupa ce s-a rotit haotic de cateva ori, a intrat printre brazi. Spre norocul lui, nu s-a lovit frontal de niciun arbore, fiindca acolo ar fi ramas”.
Ca o remarca pozitiva a acestei perioade, doctorul a subliniat absenta accidentelor auto din zona Predeal – Sinaia: „N-am avut, in schimb, victime din accidente rutiere. M-am intrebat de ce, iar singurul raspuns pe care am putut sa mi-l dau a fost legat de ambuteiajele create pe DN1. Din cauza ca soferii n-au putut sa mearga cu viteza, n-au existat nici coliziuni violente… Chiar daca s-or fi tamponat, doar si-au indoit tabla masinilor, nu si-au rupt si ei oasele”.
Ionut STANESCU