Romeo HANGANU
In valmasagul vietii politice a inceputului de an 2008, a trecut aproape neobservata o stire care anunta termenul limita pentru depunerea candidaturilor la presedintia Partidului Conservator: 7 ianuarie 2008, ora 24. Fara mare impact, stirea ascundea un lucru interesant: decizia lui Dan Voiculescu de a renunta la conducerea partidului pe care l-a creat.
Am evitat sa vorbesc despre Partidul Conservator, despre modul in care functioneaza aceasta formatiune politica sau despre relatiile din interior. A fost o atitudine corecta si eleganta, zic eu, pentru cineva care a fost doi ani in interiorul acestui partid si care a fost exclus pentru pozitii care nu au corespuns cu cele ale partidului, chiar daca ulterior, s-au dovedit a fi cat se poate de realiste. Acum, momentul este prea important si cateva aprecieri sunt necesare. Congresul din 27 ianuarie poate reprezenta fie sfarsitul definitiv al fostului PUR, fie schimbarea necesara unei relansari reale pe scena politica romaneasca a conservatorilor.
Desigur, materializarea acestei schimbari depinde, in mare masura, de Dan Voiculescu, de dorinta sincera a acestuia de a preda conducerea Partidului Conservator unei echipe credibile si cu o buna imagine. S-a incercat a se acredita ideea ca “abdicarea” actualului presedinte se datoreaza rezultatului foarte slab (dar si la fel de previzibil) de la alegerile europarlamentare. Nici gand! Un om extrem de inteligent cum este Dan Voiculescu a inteles de mult ca, de fapt, marea problema de imagine a partidului este chiar propria sa persoana. A inteles ca nu are nicio sansa sa scape de cele doua mari acuzatii care i se aduc de multi ani: relatia sa cu fosta Securitate si conturile lui Ceausescu. Personal, consider ca rolul extrem de important jucat in comertul exterior al Romaniei te poate duce cu gandul la un personaj de varf al serviciilor secrete de dinainte de 1989, dar in niciun caz, la un marunt informator, asa cum incearca a se sugera in ultima perioada. Tot asa cum consider ca reusita in afaceri si averea importanta a celui care a fondat Partidul Umanist din Romania se datoreaza, in primul rand, relatiilor capatate ca lucrator in comertul exterior si mult mai putin ca urmare a unui virtual acces la fantomaticele conturi ale familiei Ceausescu, dupa 1989. Din pacate, acest punct de vedere nu ii este util lui Dan Voiculescu atat timp cat, pentru marea majoritate a romanilor, aceste doua probleme atarna ca pietrele de moara de trecutul sau si influenteaza nefericit si perceptia partidului.
Probabil ca Dan Voiculescu a luat in calcul si marile erori facute dupa anul de gratie 2004, cand a reusit un rezultat bun la alegerile locale si a intrat in Parlament cu Uniunea PSD+PUR. Si nu sunt putine: intrarea la guvernare alaturi de cei cu care s-a infruntat in alegeri; o inconsecventa vecina cu santajul fata de colegii de guvernare; cochetarea repetata cu ideea de iesire de la guvernare si apoi concretizarea acestei amenintari intr-un moment cat se poate de nefericit; schimbarea discursului politic de la o zi la alta, asa incat un ziarist prahovean m-a intrebat odata “domnule, partidul asta cand e serios, lunea sau joia?”; alinierea la o serie de actiuni politice falimentare, in folosul adversarilor, cum a fost incercarea de demitere a Presedintelui prin referendum; renuntarea la principiile sanatoase de sustinere a IMM-urilor, a mediului de afaceri si a clasei de mijloc, inlocuite cu initiative populiste de stanga, in speranta atragerii unui electorat care, de mult, era al altora. Si ca la orice casa mare se gaseste si aici grupul de “yes-meni” care, alaturi de obedienta de rigoare, nu uita sa repete mereu “lasati, orice ar fi, gaseste dom’ profesor un loc pentru noi”.
Am amintit aceste lucruri, tocmai pentru a demonstra cat de grea este sarcina unei noi echipe care sa conduca Partidul Conservator in misiunea de a-l scoate de sub apasarea celor doar 3 procente cu care este creditat. O conducere care trebuie sa construiasca o noua imagine si sa stabileasca un parcurs care sa-i duca pe conservatori in randul partidelor importante din Romania. O conducere puternica si independenta, dar care sa aiba abilitatea de a se folosi de sprijinul lui Dan Voiculescu.
Odata depasit termenul despre care aminteam la inceput, am aflat ca s-au anuntat trei candidaturi pentru functia de presedinte al Partidului Conservator: senatorul Sabin Cutas, deputatul Daniela Popa si Florin Anghel, presedintele Consiliului Judetean Prahova.
Fireste, participantii la congres vor sti care dintre cei trei – sau dintre mai multi, daca, cumva, vor fi depuse candidaturi si in plenul forumului – va merita sau va fi cel mai potrivit pentru a conduce si a ridica partidul la pretentiile pe care le are. In caz contrar, orice alta rezolvare la Congresul PC va fi perceputa ca un paleativ, sau mai mult, ca o solutie de pastrare a deciziei executive tot in mana lui Dan Voiculescu. Ramane de vazut daca acesta va avea nu numai inteligenta, dar si puterea si intelepciunea de a da propriului sau copil de suflet – Partidul Conservator – sansa relansarii.
