• UE cere ca in scoli sa se faca trei ore de sport

Copiii europeni devin tot mai sedentari si, ca urmare, se ingrasa de la varste tot mai fragede. Semnalul a fost tras de Parlamentul European, iar prima decizie este ca in scoli sa se faca mai mult sport.
Legislatia comunitara va impune ca obligatorii trei ore de educatie fizica pe saptamana. Solicitarile au fost transmise si Ministerului roman al Educatiei.
In Romania sunt obligatorii doua ore de sport pe saptamana la clasele I-VII si o ora la clasa a VIII-a. Parlamentul European a adoptat, in noiembrie anul trecut, cu majoritate de voturi, raportul privind rolul sportului in educatie. Aceasta pe fondul cresterii ingrijoratoare a numarului de copii obezi, la nivel european.
Medicii atrag atentia ca numarul copiilor obezi este in crestere.
Numarul copiilor obezi din tarile Uniunii Europeane creste de la an la an, arata un studiu al Organizatiei Mondiale al Sanatatii. Specialistii atrag atentia ca 85.000 de copii europeni devin obezi, in fiecare an din cauza stilului de viata sedentar si al alimentatiei nesanatoase.
Si in Romania numarul cazurilor de obezitate in randul copiilor a crescut in ultimii ani. Un studiu realizat la sfarsitul anului trecut de o companie farmaceutica arata ca 37% din populatia Romaniei sufera de obezitate. Medicii romani se declara tot mai ingrijorati deoarece aceasta boala apare tot mai des la copii.
Organizatia Mondiala a Sanatatii avertizeaza ca obezitatea poate provoca o serie de boli cronice cum ar fi diabetul, anumite tipuri de cancer si afectiuni cardiace. Boala apare mai ales ca urmare a obiceiurilor copiilor de a manca nesanatos, dar si din cauza lipsei de miscare.
Pentru a combate obezitatea, Uniunea Europeana a adoptat, deja, o serie de masuri cum ar fi promovarea activitatilor sportive in scoli si interzicerea publicitatii pentru bauturile zaharate destinate copiilor.
La nivel mondial, studiile arata ca sunt inregistrati un miliard de adulti supraponderali, cel putin 300 de milioane dintre acestia fiind obezi clinic.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentHandbal feminin
Articolul următorSaracie