Ciudatenie a economiei de piata: trei ani, dupa 1990, pretul unui abonament pe traseul Chiojdeanca, Lapos, Mires, Apostolache, Salcia – Ploiesti a stagnat: 200 de lei vechi. Roata masinii se invartea in gol, iar raportul castig/pierdere era in favoarea calatorului navetist. Mai putin a celui de ocazie, care suporta costul unui bilet la pret aliniat cresterii altui raport: leu/dolar. Explozia cauciucului si cea a firmelor private care au pus stapanire pe trasee au modificat substantial traficul. Slujbasii de ieri, care trageau de volan pana-i gaseau dracii (expresia lor) sau bagau in mansalier (substantivul acelorasi) au devenit patronii de azi.
Fane Pericol
Pionieratul intr-ale invartitului rotii la concurenta cu regia, inca de sine statatoare – „Autobaza 6 Calatori” – a fost creat de catre unul, Fane Pericol. Teoretic si, mai ales practic el, ca persoana fizica, nu reprezenta un potential infractor, nu era in vizorul virtualei Politii Comunitare, a OPC sau cine stie careia nenascuta, dar virtuala institutie, spre a i se intocmi ceea ce, in limbaj de lemn, se numesc „acte premergatoare in vederea trimiterii in judecata”. Viata este o afacere de probe, iar niciun martor nu poate jura cu mana pe mersul autobuzelor (care a existat un singur an), ca ar fi vazut macar manivela pe la Tribunal, ca „obiect cu care a fost savarsita infractiunea, ca fapt consumat”. Prin hotarare navetistica unanima, definitiva si irevocabila ( ca nu poti intoarce rata de pe traseul cu linie continua), s-a decis, asadar, ca n-a fost pasibil de nimic (de Fane e vorba aici), iar despre recursul in interesul transportului in comun nu s-a facut vorbire defel si nici practica nu o atesta (ceva gen “Vezi Revista de Drept nr.1907, Decizii ale ICCJ, Tribunalului Prahova, Curtii de Apel Ploiesti”). Eventuala perturbare a relatiilor sociale preexistente se producea la nivel micro. Nu microbuz, ci autobuz. La 7 kilometri de la start si 37 de Agentia pentru Protectia Mediului, teava de esapament emana gazele in interior. Titularul postului de conducator auto descindea injurand printre dinti, dimpreuna cu alti navetisti inraiti. Unul tragea un sut la caroserie, un altul cara apa de la prima fantana, pentru racirea radiatorului si, in rastimp de maximum un sfert de ora, magaoaia era, din nou, in trafic. Fara tragere la stanga (distanta regulamentara doi metri), ca aveau atat rabla, cat si calatorii, ca sa nu mai vorbim despre sofer, orgoliul lor. Parea o fantoma, ceva iesit din tiparul mijloacelor de transport in comun, iar soferii de spita, care aveau, la vremea aceea carte de munca la “Autobaza“ se inchinau cu limba, ca nu puteau lua mainile de pe volan, santul fiind la cativa centimetri. Ca sa respectam adevarul intru totul, este bine de stiut ca primul liber profesionist in meseria asta a inteles mecanismul arborelui cotit ceva mai greu, dar al pretului, mai usor. La concret, mergea la mica intelegere cu calatorul si, cand era cazul, cu el pe scara. Rezumand: era autobuzul lenesilor – plecare 9, noua si ceva spre Ploiesti, sosire „cand o da Domnul”. Esential era ca ajungea la destinatie si mai avea putere – autobuzul cu burduf – sa dispute si returul (intoarcerea la Chiojdeanca, Salcia, Trenu, Lapos, Mires, functie de cerere).
Exemplu uitat
Ca orice precursor in breasla, Pericol a fost inghitit de contemporaneitate. Isi mai aduce lumea aminte de el doar atunci cand „privatii” fac pana. „Hai ba, ca parca suntem pe vremea lui nea Fane”. Desigur, generatiile tinere, care dau teze cu subiect unic, stiu despre el din auzite. Iar daca se incapataneaza vreunul sa afle cum se circula pe vremuri – acum zece ani – este greu a i se raspunde daca se facea disjungere intre traseele Ploiesti – Lapos ( via Urlati), sau Ploiesti – Mires (via Baltesti), fiindca sunt doua trasee care duc (aproximativ) in acelasi loc. Numai rutele sunt ocolitoare, iar distantele se comprima cu doi km „daca n-o iei pe Valea Calugareasca”. Adica, iesi pe la Podeni. Paine de mancat si pe un traseu, si pe altul. Patronii desprinsi din „6 Calatori” (Intrebati pe unul la ce face referire cifra sase; la numarul de calatori sau la un numar de identificare a fostei locatii ! Habar n-are…) si-au impartit felile de traseu mai mult sau mai putin asfaltat. „Navetisti” sunt si vedetele Fane de la Barbulesti, Guta, Florin Salam (si lista poate continua pana se umple autobuzul), ca-i auzi tanguindu-se dupa iubite sau amenintand dusmanii din boxele date la maximum. Cat despre inghesuiala, e buna si asta. Pe vremea de azi, cand unii se bucura ca ninge-n decembrie, ei injura, ca ajung bocna la destinatie. Se prea poate ca OPC sa nu aiba in sarcina verificarea caldurii in mijloacele de transport, fapt pentru care, atunci cand va exista asa ceva, se va vorbi despre soferii de acum ca si despre sus-amintitul Pericol: Precursori.
Masinistul
Desteptarea – la 4 dimineata. Mai ceva ca-n armata, dar astfel arata limbile ceasului pentru cel care, de-o viata, calatoreste pe ruta „spre Ploiesti” asteptand venirea autobuzului si a varstei de pensionare in statie. Motorul duduie la 4,45, iar daca te cunosti cu soferul, te ia din poarta casei, nu din statia aflata la un kilometru de scos aburi pe jos. Desi paine se gaseste la mai toate chioscurile si buticurile din sat, el, masinistul, se scoala cu noaptea-n cap ca sa nu-si piarda painea. Adica serviciul. Motaie cu capul pe speteaza scaunului din fata, si, nu de putine ori, ii pare rau ca a ajuns la destinatie. Visase ca se pensionase…
Intoarcerea este ceva mai fericita. Pana pe la jumatatea traseului. Cand mai raman de parcurs mai putin de douazeci de kilometri (aici facem referire la o naveta standard, de 40), il apuca nostalgia dupa prima parte a traseului de la intors. Atunci era fericit ca a scapat de-o zi de tras la strung, acum are grija trezitului din nou, cu noaptea-n cap, la 4 dimineata, cum spuneam. Este iar frig, cum simte si beneficiarul de ajutor social, care stie programul TV pe de rost, ca el nu face naveta decat pana la Primarie, o data pe luna, sa-si ia banii pe taiatul frunzei la caini.
Revenind la masinistul – navetist: are poante scoase, de pe intervalul dintre scaune, stie totusi ca-i incorect avansati inainte, dar foloseste sintagma asta, doar-doar o forta o schimbare si-n viata lui inainte si dupa Sarbatori. Inainte, insemna sa primeasca „prema de Craciun”. Dupa, sa ajunga maistru.
***
Autobuze si microbuze pe trasee mai mult sau mai putin asfaltate. Toate incarcate, pana la refuz, cu visuri.
FL.TANASESCU
