Lumea oamenilor care nu exista

Suntem pusi in garda de catre expertul pe problemele romilor, Ion Micuta: „Acel bloc, de pe strada Rafinorilor, s-ar putea numi lumea care nu exista, cel putin din doua motive: mai intai, iti vine greu sa crezi ca 86 de familii traiesc in conditii care nu se pot descrie. A spune ca apa curge prin tavan, ca gunoiul sta pe holuri, ca este un miros pestilential, toate acestea nu sunt decat niste secvente, si-atat. Apoi, trebuie recunoscut ca sunt romi care nu au identitate. Daca inainte de 90 era o evidenta clara a lor, acum se poate spune ca sunt oameni care nu exista. Nu au acte de identitate. Nimeni nu se intereseaza de ei. Si s-au inmultit, dupa Revolutie, mai mult decat romanii. Ne-am trezit cu un segment de populatie inedita, care a atins varsta de 18 ani, a ajuns sa se casatoreasca, dar nu le poate face un certificat de nastere copiilor fiindca nici ei nu au… Revenind la imobilul care o sa ajunga in curand „ghetou”; cineva spunea ca e bine sa-l demoleze cu totul si sa fie reconstruit din temelii. Si, cinstit va spun, cateodata chiar mie imi vine sa-l daram”.
Pana la Dumnezeu, te mananca mucegaiul
Granita dintre ei si lumea civilizata este delimitata prin „Podul de lemn”, care duce spre Strada Rafinorului. Mai apoi, urmeaza o alta fasie, ai zice neutra, semnalata de gunoiul care inconjoara blocul de patru etaje. Contactul cu lumea pare sa fie realizat prin intermediul parabolicelor, care sunt orientate spre Bucuresti, de unde vine semnalul. Iar avertismentul ca ne aflam intr-o zona cu risc de imbolnavire hepatica vine de la miros.
Scartaie usa de la intrare. In imaginatia noastra usa, ca mai degraba e o poarta care sta in panta, desi locul e neted. Ideea ca trebuie sa lasi orice speranta ca vei gasi altceva decat leopardul dupa cum e vopsit si gardul, ni se confirma. Parterul – vraiste. La etajul intai, fire de curent electric incrucisate. La o adica, ai zice ca-i sarma ghimpata, spre a nu trece neavenitii in zona inamicului, numai ca sunt agatate pe deasupra. Este si in asta un rationament: etajul imediat superior este in conflict cu inferiorul si tot asa, din litigiu in litigiu, pana la etajul patru. Fapt de inteles, cata vreme apa se prelinge linistit, in capul celor de la nivelul trei, doi, unu, ori parter. Peretii se scorojesc in tihna, iar timpul este de partea zidurilor care urmeaza a fi daramate. Ai zice ca-i un lucru bun, fiindca face mana de lucru mai ieftina cand va veni vorba despre demolarea preconizata pentru viitorul apropiat. Prezent raspund, unul cate unul, itindu-se din camera. Cand il vad pe domnu’ Micuta, incep reclamatiile, injuraturile la adresa vecinilor. Cele mai multe dintre ele sunt aruncate in sus, la etajul urmator. De acolo, de sus, vine „toata beleaua. Aia lasa apa la veceuri sa curga, si ne uda pe noi”, spune o locatara, reprezentativa dupa vorba, port si gesturi, pentru respectivul palier. Desigur, toate cate se intampla vin de sus. Ar putea intra in ecuatie chiar si Dumnezeu, dar pana la el te mananca mucegaiul ! La nivelul lor, sunt probleme, dar nu asa majore. Adica faptul ca locuiesc doua sau trei familii intr-o camera, nu-i o chestiune de mare deranj. Disconfortul este creat de faptul ca nu au „instalatie de electrica”. Fireste, pisica aceea care locuieste la comun cu inca trei familii vede noaptea, dilatandu-si pupilele. Locatarii si le dilata si ei, „la lumanari, domnu’, ca n-avem ce face, ne-a taiat lumina, desi noi am platit-o. Iete asa stam, in conditiile astea. Si mai avem si copila asta, care-i maritata”. Iar copila zice ca are 18 ani, desi pare de 15. N-are certificat de nastere si cu atat mai putin buletin. Totusi, „o hartie provizorie, valabila pe un an de zile” ii confirma identitatea. Parca n-ar avea varsta casatoriei, dar este foarte posibil ca obstacolele vietii si dogoarea godinului din incinta sa-i fi trecut la majorat, mai devreme, tenul. La unul dintre televizoare se-aude o reclama: „Garnier intinereste pielea. Ai grija de tine !” Daca nu tu sau barbatul, poate Primaria…
Risc de imbolnavire hepatica
Sa vezi si sa nu crezi: cateva usi blindate in spatele carora ghicesti, fara sa dai in carti sau bobi, ca stau romani. Nu galagie, nu tevatura. Silenzio stampa. Suna evacuarea, pardon, „desteptarea” data de catre expertul local: „Helo, e cineva aici ? Care locuiti aici, la trei ?” Locuiesc multi, alaturi de gunoiul de pe scara. Cine l-a pus acolo? Ei, aici a fost intrebarea care a declansat focul verbal incrucisat. Ala ca nu eu, celalalt ca stie pe cineva dar nu-l spune. Are cineva tupeul sa spuna cine l-a plasat aici ? N-are, probabil din motiv de neautodenuntare, fie de repulsie fata de ceea ce inseamna a fi tradator. Oricum, ii deranjeaza pe toti, „gunoiul”, aceasta constanta a existentei lor la comun. La gunoi, care pare a fi „cota parte, indiviza si abstracta”, cum este si caracteristica dreptului de proprietate la comun, vom reveni ceva mai tarziu, nu inainte de a trece, succint, peste o intamplare. O locatara spune clar: „Azi noapte m-am lovit de el, pe scari. Datorita ca era mizerie… Ne e scarba sa mai venim aici”. Mizeria pare sa fie a tuturor si a nimanui. Cineva acuza un grup de camere, cum ca de-acolo se trage ponosul. In replica: „Lasa, domne’, nu putem sa zicem ca cineva a facut asa si-asa, fara sa demonstram”. Si continua, in spiritul lui e mai usor sa previi decat sa tratezi: „Daca nu ducem mizeria de-aici, facem dracului hepatita. Ni se imblonavesc copiii de icter”. Dar nici gand s-o duca ! Despre sobolani aducand vorba, vine raspunsul: „Asta ne mai trebuia, ca-n rest le avem pe toate”.
Apel la CEDO
Fapt este ca diferenta de la un etaj la altul o fac numai scarile. In rest, palierele seamana ca doua, trei, noua picaturi de apa – din aia care se prelinge pe ziduri. La ultimul nivel, este atins apogeul galagiei, al justificarilor, al paratului, al tiganelii. „Am zis sa platim un om, cu zece mii fiecare, sa ne duca gunoiu. Da’ nu da nimeni bani. Nu da tiganu’, zau asa”, zice cineva de etnie roma. De ce nu-l duc ei locatarii, cam greu de explicat, usor de justificat. Iar daca facem caz de vreo reglare de conturi sau crima din pasiune pe la grupul sanitar, ai carui pereti sunt manjiti de sange, suntem linistiti: „De nesimtite ce e femeile, de-aia e urmele alea. Baga mana, sa ma iertati, da’ stiti dunmneavoastra unde, si manjeste peretii”. Apoi, isi fac loc iar discutii la nivel micro, intre reprezentantul romilor si locatari:
– Cine-i titulara aici?
– Mama, fir-ar de capu’ ei. Barbati-miu, a facut de toate in blocul asta, lucruri bune, da tot el are dosar penal. Si Primaria nu intervine deloc…
– Contractul e pe numele ma-tii, tu nu te-ntelegi cu ea, da’ ce vina are Primaria ?
– Pai, ea a plecat (ma-sa, nu Primaria -n.n.), sa fie de capu’ ei unde s-a dus, si-am ramas io cu copiii.
Alt inceput de dialog:
– De Sarbatori, acum, nu ne dati si noua niste ajutoare, acolo ?
– Pai am dat, la copii, s-a scris la ziar….
– Noi, daca zicem poezii, ne dati ceva ?
– Hai, mai bine puneti mana pe gunoiu’ asta !
Pana sa fie luat obiectul in cauza, se mai incinge un focar de scandal. Unul zice ca daca vine Ministerul Sanatatii il inchide. Nu pe el, ci blocul. Altul, cu oaresce deschidere spre lumea larga, avertizeaza: „Fac reclamatie la CEDO !”. Desigur, para va fi indreptata spre colocatari, care ar deveni parte intimata. Cat costa o actiune la Curte ? Mai mult decat 5 milioane, zece sau 15, cat au unii dintre ei restante la utilitati. Dilema ramane gunoiul, ceva care nu se schimba niciodata, ca si „sin patrat de x plus cos patrat de x egal cu unu” sau „acceleratia gravitationala este intotdeauna 9,81 metri pe secunda la patrat”. Cu viteza asta ultima au cazut „paturile cu harcuri, ca aveau paduchi de lemn in ele. Le-a aruncat pe geam. Cine ? Da’ de unde sa stiu io cine ?”
Iar daca veni vorba despre CEDO, pilda de invatare pentru inaintarea unei actiuni este data de expertul local: „Bai, imi faceti mie o scrisoare, care sa inceapa in felul urmator „Catre expertul local/… asta, asta, asta. Ne ploua in casa si va rugam sa luati masurile care se cuvin, atat fata de cei care lasa apa sa curga cat si…” Se opreste brusc, fiindca amintirile il rascolesc: ” Da nu va e rusine ? Ce facem cu mizeria asta ? Acum doua luni am venit eu si v-am carat gunoiu’. Tot eu vreti sa fac treaba asta si azi ?
Gunoiul e, in sfarsit, ridicat
Cu sentimentul ca, totusi, ceva bun li se va intampla in viitorul apropiat, se inhama la caratul sacilor cativa mai tineri, care au (teoretic) viitorul in fata. Unul coboara un sac pana la etajul de dedesubt, trei. Destul. Se odihneste. Ba, schimba si cateva cuvinte cu noi, despre viata in general, cat de grea este, cum s-au capatuit unii prin smecherii iar altii au ramas de caruta, sa vietuiasca „la comun”. Il prinde din urma un altul, cu patul care are „harcuri si paduchi de lemn „, dupa cum s-a constatat in lunile sau anii de sedere, in bloc, a lemnului, a parazitilor si a romilor. Summitul din jurul gunoiului reuneste, fara discriminare, copii, femei, barbati, lopeti. Se demareaza evacuarea mizeriei, iar primul descendent de la etajul patru (cel cu sacul) este si intaiul care se inhama la corvoada. Trage pe uscat ceea ce a fost, candva, recamier. Spre linia de orizont, care uneste cerul cu pamantul – cum scrie in cartea de geografie – si nu poate fi ajuns niciodata…
***
Expertul local Ion Micuta cade la pace cu locatarii. Ba, chiar ii si linisteste, nu carecumva sa intre vreunul in vrie: pana dupa Revelion, nu-i va da nimeni afara, ca nu poti sa lasi etnicul rom la voia capriciilor vremii. Poate sa fie frig sau cald, nu conteaza, nu va fi nimeni evacuat. Nici macar ai de au furat centrala termica si-au dus-o la fier vechi, sau elementii de la calorifere, sau tot ce era de manglit. Si, cum judecatorii de la CEDO au vacanta in perioada asta, deci nu poate fi nimeni parat, Ion Micuta, este, in continuare, ceea ce el insusi a zis – un fel de avocatul diavolului. Adica, nici ca l-ar rabda inima sa-i dea afara din bloc, dar mai are dreptate si Primaria.
In esenta, poti sa-ti inchipui ceva care nu exista, prin ceva care ar putea exista. Pe strada Rafinorului, ghetoul exista. La unul dintre televizoare, semnalul parabolicei prinde mesajul susurat: „Ai grija de tine !”
Fl.TANASESCU