Trei crai de la Rasarit…
Sunt numiti in colindele noastre populare „Trei crai de la Rasarit. Magii sunt primii care L-au recunoscut pe Iisus drept Mesia, inchinandu-I-se. Doar Matei Evanghelistul consemneaza venirea lor. De aici si aura de mister de care au fost inconjurati. Povestea lor s-a definitivat in secolele VII-VIII. Numiti de Tertulian „regi fara de tara”, s-au impus in traditia populara drept regi sau crai.
Herodot afirma ca magii reprezentau o casta sacra a mezilor, popor asiatic, din randul carora se alegeau preotii. In momentul nasterii lui Hristos, acest popor se afla sub stapanirea Imperiului partilor, dar se bucura de o puternica influenta religioasa. „Magii” nu trebuie confundati cu „magicienii”. Magii erau de fapt niste carturari ai timpului lor, pasionati de cunoastere, specializati in astrologie, astronomie si interpretarea viselor. Tot ei erau responsabili cu aducerea jertfelor. Conform estimarilor istorice, existenta lor in timp se intinde de-a lungul a 5.000 de ani. O data cu intemeierea zoroastrismului de catre Zaratrustra, ei au imbratisat aceasta religie. Zoroastrismul interzicea cu strictete vrajitoria.
Magii credeau ca stelele prezic nasterea marilor conducatori. Interpretand aparitia stelei de la Rasarit, au fost convinsi ca un mare rege avea sa se nasca: regele iudeilor. Pare oarecum ciudat ca ei, aflati la o distanta atat de mare de Iudeea, au plecat sa isi prezinte omagiile regelui unui popor strain. Contextul istorico-politic ofera insa o explicatie. Pentru cele doua mari puteri ale vremii, Imperiul partilor si cel roman, Iudeea era un important punct strategic. Castigarea prieteniei conducatorului ei nu era de neglijat. Privita din aceasta perspectiva, calatoria magilor capata si un substrat diplomatic, pe langa cel spiritual.
Al patrulea mag
O legenda vorbeste de un al patrulea mag, care dorea sa mearga sa se inchine Mantuitorului. Numele lui era Artaban. El nu a reusit sa ajunga la punctul de intalnire cu ceilalti, din cauza schiopatarii camilei sale. S-a hotarat atunci sa plece singur in aceasta indelungata calatorie, pentru a duce in dar pruncului trei pietre foarte pretioase: un safir, un rubin si o perla. Calatoria sa a fost insa numai o suita de intarzieri. A ajuns in Betleem dupa ce Sfanta Familie plecase spre Egipt, iar in Egipt, dupa ce aceasta se intorsese in Nazaret. De fiecare data cand ajungea in vreun oras, i se spunea ca Iisus tocmai plecase de acolo. In cei 30 de ani de peregrinare a impartit cele trei pietre harazite lui Hristos. Cu una a salvat un copil din Betleem din mana soldatilor lui Irod, una a dat-o unui batran bolnav si aproape mort de foame, iar cu ultima a rascumparat o tanara evreica amenintata cu sclavia. L-a gasit pe Hristos abia cand Acesta era rastignit pe Cruce. Rusinat ca nu mai avea ce sa-I daruiasca, a fost mangaiat de Mantuitorul, Care i-a multumit pentru toate darurile aduse prin intermediul aproapelui.
