Pelerinii musulmani participa la ritualul lapidarii diavolului

Peste doua milioane de credinciosi musulmani participa la pelerinajul anual de la Mecca. Acestia au parasit ieri campia Arafat indreptandu-se spre Muzdalifah, unde vor participa la ritualul lapidarii simbolice a Diavolului, numit de religia islamica Shaitan.
Ritualul comemoreaza episodul biblic – preluat apoi in Coran, cartea sfanta a Islamului – al ispitirii de catre diavol a lui Abraham, cel caruia Dumnezeu i-a cerut sa isi jertfeasca fiul. Tentat de diavol de trei ori sa nu asculte porunca lui Dumnezeu, Abraham a refuzat de fiecare data. Episodul respectiv este marcat prin prezenta a trei coloane. Fiecare pelerin trebui sa loveasca fiecare coloana de cel putin sapte ori. Din cauza numarului mare de musulmani veniti sa participe la ceremonie, in 2004, cele trei coloane au fost inlocuite cu trei ziduri lungi. Pelerinii urca pe un pod multietajat de unde arunca cu pietre spre ziduri. Apoi, fiecare trebuie sa jertfeasca o oaie si sa imparta carnea saracilor. Acest sacrificiu marcheaza in lumea musulmana deschiderea sarbatorii numite Eid ul-Adha, care dureaza patru zile.