Celebrarea Anului Nou este unul dintre cele mai vechi obiceiuri, istoricii plasand astfel de sarbatori in vechiul Babilon.
Stabilirea religioasa a datei de 1 ianuarie ca inceput de an a avut loc pentru prima data in 1691, prin Papa Inochentie al XII-lea. Inainte, Echinoctiul de iarna si apoi Craciunul aveau rolul inceputului de An Nou. In liturghia catolica, 1 ianuarie reprezinta o octava de la Craciun, astfel aceasta zi este dedicata Fecioarei Maria. In acelasi timp, in a opta zi de la Nastere sunt amintite in Evanghelie circumcizia si denumirea pruncului Iisus – la fel si in bisericile evanghelice. In biserica ortodoxa, la 1 ianuarie este si ziua Sfantului Vasile, episcop de Cesarea. In zilele noastre, Anul Nou este intampinat in noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie – noaptea de Revelion din limba franceza „veghe”, aici cu sensul de ospat la miezul noptii – cu petarde (sau mai nou, fara) si artificii; la rude, prieteni si cunostinte se fac urari de noroc si sanatate, se ureaza „La multi ani”. Anul Nou reprezinta, in intreaga lume, innoirea simbolica a timpului, la cumpana dintre ani. In noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie, oriunde s-ar afla – intr-o mare metropola sau in varful muntilor – omul sarbatoreste cumpana dintre anul vechi si cel Nou
printr-un ceremonial cu specific local, care difera, de la tara la tara.
