Municipalitatea a anuntat ca va extinde reteaua de canalizare. Astfel, prin proiectul de modernizare si reabilitare a statiei de epurare vor fi canalizate, in 2008, in Ploiesti, 49 de strazi. Majoritatea acestor strazi se afla in cartierele marginase, unde sunt gospodarii individuale ale ploiestenilor, dupa introducerea sistemului de canalizare urmand sa se realizeze si lucrarile de reabilitare a tramei stradale. Dupa cum v-am mai informat, Primaria Ploiesti si-a propus ca, pana in anul 2012, sa elimine, total, problema canalizarii strazilor din oras, proiectarea si executia investitiilor urmand sa se faca pe cartiere.
Totodata, la capitolul investitii pentru anul viitor, autoritatile locale au mai anuntat si realizarea urmatoarelor obiective: pasaj subteran la intersectia dintre Bulevardul Republicii cu strazile C.D. Gherea si Take Ionescu; amenajarea a doua fantani arteziene pe strada Mihai Kogalniceanu si la Pasajul Unirii.
N.D.