Florin TANASESCU
Cea mai generoasa si acceptata scuza pentru unii dintre ei ar fi ideea ca omul este bun de la natura, iar numai societatea l-a pervertit, degradat, l-a pus la colt. De la societate a deprins viciile si raul. Ingeri ingenuncheati, marginalizati, „buni salbatici”, de la care s-a facut rabat de la ideea nobila ca omul este cel mai de pret capital. Lucru de care n-a vrut sa stie Antonescu….
In Romania nu pot fi priviti, chipurile, decat in doua ipostaze: de lichele sau de caini batuti. Memorialul marginalizarii lor nu a vrut sa-l scrie nimeni. Logic, s-a ajuns la necesitatea de a fi pus pe portativul folcloric, prin monografii tanguite cu genericul „Si-aoleu ce rau i-aicea!” Adica acolo/aici, in Romania, „la trei sute de capace”. Astfel si-au faurit folclorul, ai care singuri spun ca n-au nici mama, n-au nici tata, ci numai Nissan la poarta. Reabilitari telenovelistice, de-a lungul vremii, le-au mai facut altii, prin reviste, documentare de pe CNN sau National Geografic. Care de care mai siropoase. Un vreasc de lemne, carute cu coviltir care aduceau a rulote, port specific si muzica aidoma, iar ceea ce ne ingrozea pe noi era insotit de un spor de permisivitate dincolo de granita. Dupa principiul „Deocamdata nu ni se intampla noua”, fiindca nici prin cap nu le trecea ce urmeaza a li se petrece. Occidentul a invocat drepturile omului, de parca cersitul si ciorditul erau niste apanaje incalcate cu varf si indesat in Romania. Lenea mintala, care a caracterizat vestul a fost sincronizata perfect cu puturosenia clasica a unora dintre cei care fac parte din etniile din tara, iar angoasa era indreptata spre chinezi si valizele lor.
Pastratorii ambulanti ai traditiilor (care ?) au translatat vremurile si granitele, asezandu-se, in zilele noastre, la poalele lui Romulus si Remus, pentru a deveni ceea ce se numeste self made man (om creat prin propriile puteri), fiindca, vezi Doamne !, pe-aici erau pusi pe coji de nuca. Grozavii care pareau inimaginabile acum zece ani au intrat in firescul cotidian. „Les nomads”, cum ii numesc bovaric frantujii, au campat, prin suburbii. Cu plozii dupa ei, trimisi ca emisari intr-ale cersitului si ciorditului. Dupa regula totul este permis, s-au petrecut grozavii care de care mai inimaginabile. Povestea cu lebedele din Austria are in ea doza ei de adevar. Iar stacheta atrocitatii a ajuns pana la a curma vieti omenesti. Ne-a fost demonstrat faptul ca, pentru spita umana, oricat de jos s-ar afla, exista, mereu, loc si pentru mai jos, nerecunoscandu-se decat in lucrurile reprobabile. Se spune ca identitatea unui popor este realizata de politica pe care o face sau o suporta. Din pacate, identitatea noastra, ca romani, este jucata, parca, la barbut, in suburbiile Romei, punandu-se stampila de persona non grata de-a valma. Fiindca, este bine a se recunoaste ca, dupa cum unii au vazut si etnii fericite, exista, fara dubiu, persoane cat se poate de cinstite printre ele.
Tot de-a valma sunt aruncati peste granita, inapoi, romanii. Premierul face un apel care, si in gluma de-ar fi fost spus, este anapoda rau de tot: „Dati-le de munca !” Alti analisti isi dau cu parerea ca, de erau luminate strazile italiene ca lumea, nu s-ar fi intamplat nenorocirea care a facut inconjurul Mapamondului. Trec etniile, trec… De faptul ca stagneaza, in mintea unora, o imbecilitate organica, impotriva careia, pur si simplu, nu se poate face nimic, dar absolut nimic, care apartine deci iremediabilului, se uita. Voit sau nevoit. Vreme in care, dupa ce de-abia iesisem si noi in lume, cadem imbratisati in urma dezastrelor care nu mai pot fi anulate decat la Judecata de Apoi. Desigur, exista si o alta instanta, a unei „natiuni conlocuitoare”. Dupa asta ne judeca autoritatile italiene, punandu-ne eticheta de „Oameni realizati prin crima”.
