Scriam, mai in vara, conform declaratiilor primarului orasului Comarnic – Dorian Botoaca – despre sumele destinate modernizarii si reabilitarii multor unitati scolare din localitate, iar intre ele, Scoala Poiana se detasa prin volumul fondurilor alocate. Si am considerat ca daca, de regula, banii sunt problema in orice intreprindere, de aceasta data, din moment ce au fost repartizati, lucrurile vor decurge normal spre finalitatea propusa. Cum insa, in Comarnic, prea putine sunt cele care pot fi caracterizate ca fiind normale, iata ca acum, in prag de iarna, si la Scoala Poiana am constatat anomalia generata de frecusurile din administratia locala.
Practic, despre respectiva unitate scolara dintr-un cartier mare al orasului, prima caracterizare avea sa ne-o faca Letitia Gagenel – directorul Grupului Scolar „Simion Stolnicu”, coordonatorul teritorial de credite pentru sistemul local de invatamant: „A ajuns o ruina in care se mai invata, totusi, in cinci clase, dintre cele opt existente si un laborator de chimie”.
Iar vorbele dure ale directoarei ne-au si determinat sa vedem, la fata locului, scoala cu pricina de care, chiar de la distanta (foto 1), iti dai seama ca jumatate este refacuta, iar cealalta jumatate a ramas de izbeliste, cu schelele pe ea, cu tabla prin care, uneori, se mai strecoara ploaia, ca un fel de lacrimi ale celor care si-au dorit, totusi, un local mai ingrijit.
Practic, la Scoala Poiana, prevazuta a fi reabilitata in totalitate, s-au refacut doar trei clase, in totalitate, iar alte doua s-au amenajat in fostul laborator de chimie si in… cancelaria profesorilor, ca sa se poata desfasura, cat de cat, procesul de invatamant. Restul se afla la mila Domnului, deoarece pare ca nimeni nu mai vrea sa auda de soarta scolii. Iar opinia directorului Dumitru Ciulea – la randu-i satul de promisiuni, discutii, interviuri, vizite si angajamente – este cat se poate de concludenta: „Intr-adevar, scolii noastre i-au fost alocate fonduri pentru reabilitare si ma asteptam sa iasa un lucru bun. Cu atat mai mult cu cat lucrarile au inceput in tromba, in perioada 11 ianuarie – 11 martie a.c., realizandu-se, efectiv, trei sali de clasa, holul si grupul sanitar. Apoi, nu stiu ce s-a intam-plat, pentru ca intreaga activitate s-a sistat, cauzele fiind, sus, la Primarie. De aseme-nea, prin vara, s-au reluat demolarile, eu considerand ca, totusi, lucrurile revin la normal. M-am inselat, insa, pentru ca asa au ramas, ba si mai grav, salile de clasa sunt fara usi, ca dupa bombarda-ment (foto 2), iar mobilierul nou, modern, de care ar fi trebuit sa beneficieze elevii la aceasta ora, este depozitat, pur si simplu, in respectivele sali de clasa neterminate (foto 3). Culmea este ca, in tot acest timp, pe-aici s-au perindat reprezentanti ai Inspectoratului Scolar, ai Primariei, ai Consiliului Local si chiar din minister, insusi ministrul Adomnitei vizitandu-ne odata cu un intreg alai de colegi de partid, care, de asemenea, ne-au promis ca lucrurile se vor rezolva. Dar toti au venit, au vazut si au… disparut! Caci de suferit, suferim noi – scoala, copiii, parintii, cadrele…”
Din toate acestea rezulta clar ca, deocamdata, Scoala Poiana din Comarnic este a tuturor si, totusi, a nimanui!
Leon CHIRILA
