Halele Centrale (II)
Vorbind despre locul pe care se vor ridica Halele Centrale, am aratat, in saptamana trecuta, ca se ajunsese la o adevarata criza. Ea s-a acutizat dupa ce au inceput lucrarile pentru ridicarea Palatului Justitiei in 1906. Au fost demolate cateva zeci de pravalii si peste o suta de dughene si tarabe, apoi s-a nivelat terenul, a inceput amenajarea de santier, iar in anul urmator au inceput sa se sape fundatiile. Notificarile Ministerului catre primarie s-au intensificat si aceasta a cautat sa invinga impotrivirea unor cetateni interesati.
In 1910, consiliul comunal a hotarat ca sa ramana aici numai piata propriu-zisa, iar oborul sa fie mutat in marginea de rasarit a orasului. Intr-adevar, in anul urmator, 1911, „oborul” este mutat la Bariera Bucov, dincolo de Dambu. Schimbandu-si usor amplasamentul, mai spre est, el a ramas definitiv acolo, astazi pastrandu-si numai numele de „obor” dar schimband total natura comertului practicat acolo.
Revenind la locul de care am vorbit mai sus, „Piata Mare” a continuat sa functioneze, mai ales ca lucrarile de construire ale Palatului de Justitie au fost intrerupte timp de un deceniu si jumatate. S-a realizat insa, succesiv, bucata cu bucata, pavarea acestui intins teren cu caldaram. Foarte repede locurile goale de care vorbeam s-au ocupat cu noi improvizatii comerciale.
Dupa primul razboi mondial, problema Pietei Mari a inceput sa se puna din nou, mai ales ca se reluasera lucrarile la Palatul Justitiei. Dar, foarte curand, atat edilii orasului cat si populatia au inteles ca orasul nu poate fi lipsit de o piata, aici, unde raspundeau toate marile artere ale orasului. O prima masura a fost restrangerea pietei cu vreo 300 mp, in partea de vest. Infaptuirea Romaniei Mari a facut din soseaua Bucuresti-Brasov principala artera rutiera din Romania, un segment din ea traversand Ploiestii prin Calea Bucuresti (str. Regina Maria) si Calea Campinii (Bd. Ferdinand). Curand soseaua a intrat in componenta drumului international Londra-Istanbul complet asfaltat prin 1933-1934. Nu se mai putea ca, pe marginea unei asemenea magistrale sa mai functioneze un „targ” atat de pestrit si zgomotos. De aceea, partea aceasta a pietei a fost condamnata, baracile au fost daramate si s-a realizat un parc destul de aratos.
Era o rezolvare partiala, dar, mai departe municipalitatea cadea intr-o dilema. Desigur, targul strica aspectul zonei, mai ales ca in 1933, se inaugurase si Palatul Justitiei, pe de alta parte Ploiestii nu puteau fi lipsiti de o piata centrala.
Atunci, primaria a gasit o solutie. Ridicarea in acest loc a unui edificiu vast care sa inglobeze activitatea a peste 100 de pravalioare si care sa fie si o podoaba a orasului. Ea urma sa fie insotita si de niste hale mai mici, pe cartiere, astfel incat ingramadeala comerciala de aici sa nu mai fie necesara.
Orientarea spre un constructor a fost usoara: arhitectul Toma T. Socolescu a primit cu bucurie aceasta sarcina. I s-a creat un fel de bursa de studii in Occident, o calatorie de cateva luni in Elvetia, Franta de Est, Germania de Vest pentru a cerceta cladiri celebre de acest gen. A facut-o cu atentie, a retinut multe (traduse in schite si crochiuri), care l-au ajutat sa-si formeze o imagine proprie, mobilizandu-l sa creeze o opera originala, care sa le intreaca pe toate. Si a reusit.
Paul D. POPESCU
