• Un sfert dintre victimele violentei sunt… barbati
Un sfert dintre cele peste 6.700 de victime ale violentei in familie, inregistrate in Romania de la inceputul anului 2007, sunt barbati, potrivit datelor prezentate, ieri, de Agentia Nationala pentru Protectia Familiei.
Statistica actualizata evidentiaza ca numai pana la sfarsitul trimestrului trei al anului 2007, au fost comise 6.717 de acte de violenta in familie, care au avut drept consecinta 103 decese. Dintre victime, 25 la suta sunt barbati, iar 75 la suta femei, majoritatea (56 la suta) din mediul rural, iar restul din orase.
In perioada urmatoare se va derula o campanie de prevenire a violentei in familie, care va include distribuirea, la nivel national, de materiale cu mesaje tematice, mediatizarea, prin intermediul unor spoturi radio si TV a mesajelor privind combaterea violentei la adresa femeilor.
De asememenea, Biserica Ortodoxa Romana si cea Catolica, partenere ale proiectului, vor difuza, la nivel de parohie, mesaje de “pace si intelegere intre membrii familiei”.
Va fi lansat si “Ghidul de interventie in cazurile de violenta in familie”, document care va contine masurile ce trebuie luate, din toate punctele de vedere, in cazul in care o persoana reclama ca este victima a violentei in familie.














