In fosta primarie se face politica la greu

Dupa indelungi si chiar aspre dispute pe tema utilizarii imobilului care a gazduit, pana nu demult, Primaria Breaza, apele par a se fi limpezit. Cele doua tabere – pe de o parte primarul George Maracineanu, care intentiona sa infiinteze un muzeu al locurilor sau cabinete medicale, iar pe de alta parte, liderii organizatiilor politice locale, care doreau sa aiba sedii de partid in fosta primarie – au dat la pace, castig de cauza avand partidele. „Ne-am intalnit, iarasi, cu dl primar, toti presedintii organizatiilor partidelor reprezentate in Consiliul Local si, dupa ce ne-am prezentat punctele de vedere, dl Maracineanu a fost de acord cu solicitarea noastra – ne-a declarat Alexandru Vintiloiu, consilier local, presedintele Organizatiei PSD din oras. De asemenea, intre noi, liderii de organizatii, am stabilit urmatoarea destinatie a spatiilor: fostul birou al primarului il va ocupa organizatia PD, cel al serviciului de urbanism – PNL, ambele fiind, cum se zice, la fata. Apoi, in fostul birou al secretarului orasului va lucra PRM, la viceprimar – Forta Democrata, iar noi, PSD, ne vom instala mai in spate, in fostul birou al protectiei mediului, chiar daca a inceput sa ploua prin tavan!” Din discutia cu interlocutorul nostru am mai retinut ca doua ar mai fi problemele pe care, de-acum, urmeaza sa le rezolve viitorii ocupanti ai birourilor din fosta primarie brezeana: alimentarea cu energie electrica a fiecarui birou si asigurarea caldurii. In ceea ce priveste energia electrica, lucrurile se vor aseza odata cu contorizarea fiecarui birou, „pentru ca fiecare trebuie sa plateasca in functie de cat consuma”. Cu caldura, insa, problema se complica deoarece, dupa cum se stie, gazele sunt, totusi, scumpe si este dificil sa incalzesti, vremelnic, doar cate un birou sau altul, fara a avea nivelul consumului. Ca urmare, se va intrerupe alimentarea cu gaze si se va trece la focul cu lemne – sau cu brichete, care-s mai ieftine – fiecare birou dispunand de soba.
Asadar, dupa „lupte seculare” care au durat vreo jumatate de an, liderii organizatiilor de partid din Breaza iau in stapanire fosta primarie unde urmeaza sa faca, de-acum inainte, politica la greu. Si asta, se pare, „numai in urma presiunii noastre asupra primarului”, dupa cum ne declara consilierul Nicolae Dragan, presedintele democratilor din oras.
Leon CHIRILA