Realizarea proiectului lui Toma T. Socolescu nu a fost deloc usoara. Consilierii comunali care aprobasera planurile in sedinta, potrivit intereselor clientelei lor politice, cereau vehement ca amplasarea sa se faca mai in fata sau mai in spate, mai la dreapta sau mai la stanga. Pana la urma, consultat, arh. T.T.Socolescu a stabilit locul cel mai potrivit ( cel pe care se gasesc azi).
Lucrarile nu au putut incepe decat la 1 ianuarie 1935, deoarece primaria nu a reusit sa degajeze terenul necesar pana nu au expirat contractele pe care ea le avea cu negustorii respectivi. Atunci, insa, a inceput o campanie intensa de demolare a baracilor si a tonetelor de pe suprafata pe care urma sa se ridice edificiul, de pe o alta de jur imprejur cat latimea unei strazi cu carosabil si trotuare. Amenajarea de santier a avut loc imediat si in martie a inceput saparea fundatiilor.
Cum banii fusesera asigurati, lucrarile s-au desfasurat in ritm alert, fiind implicate cateva dintre cele mai bune antreprize din capitala si dintre cele locale pentru ca nimic din trainicia si aspectul operei sa nu fie sacrificat. Pe vastul santier au lucrat zilnic, sute de salahori, muncitori priceputi, maistri, ingineri supravegheati de autorul lucrarii, arh. Toma T.Socolescu si de oamenii primariei, in frunte cu ajutorul de primar, avocatul Victor Nicolau.
Edificiul, monumental, a fost terminat si inaugurat in noiembrie 1935. El a fost, de la inceput, si a ramas una dintre podoabele de pret ale orasului, cunoscut in toata tara si peste hotare. Multimea de volume arhitectonice, fiecare tratat separat, dar imbinate armonios intr-un tot unitar, ornamentarea in rosu caramiziu si gri, de bun gust, se unesc cu tehnica moderna a betonului si sticlei intr-un efect de neuitat. Pentru a aminti traditia locului de targ si nod comercial, Socolescu a avut inspirata idee de a boteza cele sapte mai intrari cu nume indicand directia din care veneau marfurile aici, inscriindu-le deasupra cu litere mari din tencuiala: Poarta Bucuresti, Poarta Brailei, Poarta Constantei, Poarta Brasovului etc.
Din pacate, astazi, nu se mai pastreaza toate aceste inscriptii, putand citi doar “Poarta Bucuresti”.
Vom mai amana descrierea acestui edificiu emblematic pentru Ploiesti, pentru a-i continua istoria. Inaugurarea halelor nu a adus Ploiestilor numai ceea ce am aratat mai sus, un centru comercial urias si mo-dern, igienic si aspectuos, ci a gazduit si o serie de premiere in viata orasului. Asa au fost marile camere frigorifice de la subsol si, tot acolo – prima fabrica de gheata artificiala sau primele laboratoare de pasteurizat lapte, alaturi de imense depozite. In unul dintre spatiile exterioare a fost instalat un birou al medicului veterinar, care controla toate produsele animale. Halele Centrale au ramas inconjurate de improvizatii comerciale la care negustorii nu voiau sa renunte cu niciun chip. Atunci, intr-o noapte, oamenii primariei cu tarnacoape, lopeti, au trecut la demolarea lor, halele scapand din incercuire. Peste un deceniu, tot terenul din fata halelor pana in Calea Campinii a fost transformat intr-o gradina publica.
In spatele halelor, comertul s-a mai desfasurat o vreme in formele traditionale. In a doua jumatate a perioadei comuniste, el a fost organizat ca un platou asfaltat, cu tonete din beton si cu copertine. Dupa 1990, “platoul” a fost reconstruit, acoperit cu schelet de fier si cu geam, dotat si cu spatii inchise, cu apa curenta. In prezent, a devenit neincapator. (va urma)
Paul D.POPESCU
