Liderul PSD, Mircea Geoana, sustine intr-un interviu dat publicitatii ca, dupa euroalegeri, se impune o remaniere a Cabinetului Tariceanu. Presedintele social-democrat spune ca Romania nu mai poate fi condusa in continuare de un guvern precar, din punct de vedere al sustinerii, dar si al competentei.
Geoana neaga insa posibilitatea ca PSD sa accepte o eventuala oferta de a intra la guvernare. El spune ca asocierea cu PNL in ultima parte a guvernarii este riscanta electoral.
Mircea Geoana lasa de inteles ca remanierea guvernamentala ar trebui sa inceapa cu ministrul de Externe, Adrian Cioroianu, pentru ca – spune el – are un talent incredibil de a face gafa dupa gafa. De altfel, social-democratii i-au cerut in urma cu o saptamana lui Adrian Cioroianu sa demisioneze.