Greva de avertisment in invatamant

Membrii Federatiei Educatiei Nationale (FEN) din intreaga tara vor intra incepand de astazi in greva de avertisment de doua ore, a declarat Constantin Ciosu, secretar general al organizatiei. Astfel, pana la sfarsitul saptamanii, in fiecare zi, vor intra in greva de avertisment mai multe sindicate care fac parte din federatie. Sindicalistii au decis deschiderea conflictului de munca in data de 2 noiembrie, nemultumiti de neinceperea negocierilor referitoare la majorarile salariale care vor fi acordate cadrelor didactice in anul viitor, solicitate in repetate randuri. De asemenea, un alt motiv de nemultumire al sindicalistilor il constituie inexistenta unui Contract colectiv pe ramura si tergiversarea de catre Ministerul Educatiei a inregistrarii Contractului colectiv de munca unic pe ramura invatamant care este deja semnat de trei federatii reprezentative pe ramura. De asemenea, membrii federatiei sunt nemultumiti de faptul ca nu au fost asigurate fondurile necesare pentru ca majorarea suplimentara de 10 la suta, acordata de la 1 noiembrie pentru personalul didactic cu gradul I, sa fie aplicata pentru intreg personalul didactic de predare. Potrivit lui Ciosu, protestul a fost inregistrat marti la Ministerul Educatiei care, conform prevederilor legale, ar fi trebuit sa dea un raspuns in cel mult doua zile, lucru care insa nu s-a intamplat. In cazul in care nu vor primi un raspuns la revendicarile lor in urma protestelor din aceasta saptamana, membrii FEN intentioneaza sa continue actiunile de protest si saptamana viitoare. Totodata, sindicalistii iau in calcul si declansarea unei greve generale, daca revendicarile lor nu vor fi solutionate. In Prahova, filiala FEN reuneste cateva sute de cadre didactice.