A scrie despre invatatoarea ta sau despre oamenii care te-au format sa fii ceea ce esti mi se pare un lucru dificil, dupa ce literatura romana abunda de pagini memorabile despre dascalii clasicilor nostri. Ce se mai poate spune sau scrie despre un corespondent feminin al domnului Trandafir sau ce putem rosti, fiecare dintre noi, despre cea care ne-a pus stiloul in mana si ne-a invatat tainele scrierii?
Cuvintele de admiratie sau pretuire, prinosul nostru de recunostinta nu sunt decat niste sabloane sau stereotipuri care suna fals, ipocrit. Si asta pentru ca, de cele mai multe ori, ne uitam invatatoarea, suntem atrasi in viata noastra de alti mentori al caror rol il consideram crucial in formarea noastra spirituala. Ei ne fascineaza, ni se par fermecatori in drumul nostru mai lung sau mai scurt in lumea ideilor. Faptul ca stim sa scriem, sa citim ni se pare ceva firesc, normalitate, un drept pe care aproape l-am castigat singuri, fara sa ne invete nimeni. Pentru foarte multi, educatoarea de la gradinita, invatatoarea raman, de cele mai multe ori, ca niste umbre cu care ne-am intersectat o clipa pe drumul vietii si perceptia asta o avem cu cat inaintam mai adanc in varsta si copilaria este din ce in ce mai departe …
Acesta este in esenta riscul si crucea pe care oricine doreste sa devina invatator si-l asuma… Riscul anonimatului si al uitarii…
Doamna Virginia Tudorache, invatatoarea mea, si-a asumat acest risc si in cei 40 de ani de cariera si-a facut datoria constienta de misiunea nobila pe care o are.
Faptul ca astazi, 14 noiembrie 2007, la implinirea a 75 de ani de viata, comunitatea bucoveana ii acorda titlul de “Cetatean de Onoare”, in semn de pretuire, pentru munca si patima cu care si-a facut datoria ne arata ca scoala, prin slujitorii ei, mai are multe de spus aici la Bucov.
La multi ani, doamna invatatoare !
Elevul dumneavoastra, prof. Dorin Stanescu
