Aproape 1.300.000 de romani cu numele Mihai – Mihaela, Gabriel – Gabriela sau derivate ale acestor nume si-au sarbatorit, ieri, ziua onomastica. Sfintii arhangheli Mihail (numele lui se traduce prin “puterea lui Dumnezeu”) si Gavriil (numele lui inseamna “aparatorul meu este Dumnezeu”), considerati conducatori ai cetelor ingerilor, au fost praznuiti prin oficierea liturghiei in biserici si manastiri.
Sarbatoarea inchinata lor dateaza inca din secolul V. La originea ei s-a aflat o simpla sfintire a unei biserici a Sfantului Arhanghel Mihail, ridicata la termele lui Arcadius din Constantinopol.
Cu timpul, sarbatoarea a ajuns sa se adreseze si Sfantului Gavriil, pentru ca, mai tarziu, sa devina o sarbatoare inchinata tuturor ingerilor.