
Cuvant la Sfanta Cuvioasa Paraschieva
In fiecare an, la 14 octombrie, credinciosii Bisericii noastre si cu deosebire cei din Moldova praznuiesc, cu mare evlavie, pe Prea Cuvioasa Maica noastra Parascheva, careia i se mai spune si Sf.Vineri. Viata plina de credinta, de smerenie, de blandete, de curatenie si incarcata de faptele de milostenie strabate veacuri ce ne despart de vremea in care a trait si straluceste ca un far luminos viata tuturor credinciosilor care se straduiesc sa faca voia lui Dumnezeu. Cuvioasa Parascheva s-a nascut in satul Epivat, aproape de tarmul Marii Negre, la inceputul veacului al XI-lea, dintr-o familie crestina. Copila Parascheva adaugase inca de la inceput evlaviei sale pornirea de a ajuta pe saraci. Inca de pe cand era copila isi impartea hainele si bune si scumpe copiilor saraci si venea acasa imbracata cu zdrentele lor. Parintii ei au incercat mai intai cu binele, apoi cu asprimea sa o abata de la acest drum, dar totul a fost zadarnic. Dupa moartea parintilor si-a vandut toata averea pe care o primise de la ei, a impartit totul la saraci si a pornit spre cetatea sfanta a Ierusalimului. Ardea in sufletul ei dorul de a cunoaste aceste locuri sfinte. Aici a intrat intr-o manastire de maici, unde a petrecut in osardie si rugaciune peste 25 de ani. In urma unei aratari ceresti s-a intors in satul sau Epivat, unde a mai trait numai doi ani. S-a sfarsit ca o lumanare pe marginea marii. Pescarii de aici i-au gasit trupul si l-au ingropat intr-un loc nestiut de oameni. Dupa un timp s-a descoperit locul unde a fost inmormantata si trupul sau inmiresmat de puterea lui Dumnezeu a fost dus si asezat in Biserica Sf. Apostoli din Epivat.De aici moastele ai au fost duse la Constantinopol. In anul 1230 tarul Ioan Asan a adus sfintele moaste la Tarnovo, capitala imperiului romano-bulgar, unde au ramas pana in anul 1393, cand aceasta cetate a cazut sub stapanire otomana. Dupa lupta de la Nicopole, cinstitele moaste cad in mana lui Baiazid, care le-a daruit Kneaghinei Anghelina a Serbiei. Dupa caderea Belgradului sub turci, moastele ai au fost duse la Constantinopol de unde evlaviosul Domn al Moldovei, Vasile Lupu le-a rascumparat de la Patriarhia din Constantinopol in anul 1641 si-au fost asezate, la 14 octombrie, in Biserica Sf.Trei Ierarhi, unde au stat peste 200 de ani, dupa care au fost mutate si asezate in Catedrala Sf.Mitropolii din Iasi. De atunci, in fiecare an, in aceasta zi se praznuieste Sfanta noastra Maica Parascheva, iar viata ei este o pilda luminoasa care ne indeamna mereu sa o urmam, in veci de veci, Amin !
Pr.Stefan Al. SAVULESCU














