Otetul de trandafiri este un otet aromatic, cu valente terapeutice, care poate fi pregatit cu usurinta in orice gospodarie, din otet alimentar obisnuit (otet din vin sau otet de mere cu miere), in care se adauga petale de trandafir de dulceata. Se folosesc petalele intregi sau doar partea alba ramasa de la prepararea dulceturilor. Petalele intregi se maruntesc si se introduc intr- o sticla de jumatate de litru, pana se umple trei sferturi . Deasupra se toarna otet, apoi se lasa la macerat, la temperatura camerei, 14- 21 zile. La expirarea termenului, lichidul se scurge, petalele sunt stoarse in tifon si aruncate, iar otetul aromatic se filtreaza si se pastreaza in sticle de culoare inchisa. Preparatul se utilizeaza vara, pentru calmarea arsurilor solare usoare, impiedicand exfolierea pielii si combatand febra care insoteste insolatiile. Daca a fost pregatit cu otet de vin concentrat, se utilizeaza doar indoit cu apa pentru tenurile sensibile si se amesteca inainte de folosire cu o lingura de miere, care intareste efectul otetului si protejeaza pielea. Iarna, poate fi folosit la frectii, in cazurile unei raceli puternice sau gripa. Scade febra si are efect racoritor placut.