Departe de averea sperata de mostenitorii de drept, mostenirea tenorului italian Luciano Pavarotti, care a murit pe 6 septembrie, este constituita in principal din datorii, in suma totala de 18 milioane de euro. Actele contabile ale cantaretului arata un pasiv de 11 milioane de euro, la care se adauga imprumuturi nerambursate de 7 milioane de euro.
„Faptul ca maestrul avea datorii nu e un secret pentru nimeni. In cursul ultimilor ani, el si-a redus activitatea artistica, spitalizarea sa a fost lunga, iar cheltuielile pentru ingrijirea sa – foarte costisitoare, in special cele din Statele Unite”, a declarat Giorgio Bernini, avocatul celei de-a doua sotii a lui Pavarotti.
Totusi, potrivit cotidianului italian LaRepubblica, cea de-a doua sotie a lui Pavarotti si mama fiicei sale Alice, Nicoletta Mantovani, va beneficia de prevederile ultimului testament al tenorului din 29 iulie anul trecut, prin care este desemnata mostenitoarea exclusiva a bunurilor sale din Statele Unite – trei apartamente si tablouri, estimate la 15 milioane de euro. In schimb, cele trei fiice ale sale din prima casatorie nu mostenesc decat o vila de la Pesaro, pe coasta Adriaticii, si un apartament la Monte Carlo, pe care, de altfel, trebuie sa-l imparta cu prima sa sotie.