Medicii britanici sustin femeile care vor sa puna capat unei sarcini aflate abia la inceput, recomandandu-le administrarea unor pastile, fapt ce ar putea duce la adoptarea unor legi mai blande in privinta avortului. Repezentanti ai asociatiilor medicale din Anglia au explicat ca femeile nu vor mai fi nevoite sa obtina semnaturile a doi medici pentru a intrerupe o sarcina atunci cand folosesc pastilele indicate de doctori. Pastilele pentru avort sunt administrate in doua etape si sunt deja utilizate in sute de clinici britanice. Dupa a doua doza, femeile pot sa avorteze acasa, intr-un mediu mai intim.
Campaniile anti-avort sunt impotriva acestei metode deoarece sustin ca s-au inregistrat mai multe decese dupa folosirea pastilelor.
Grupul Independent Consultativ pentru sanatatea sexuala si HIV recomanda administrarea pastilelor numai intr-un „cadru organizat, cu servicii corespunzatoare”.
Consilierii de la Colegiul Obstetricienilor si Ginecologilor si Asociatia Medicala Britanica doresc abrogarea legii prin care sunt necesare semnaturile a doi medici in cazul unui avort.
Un studiu a evidentiat faptul ca un tip de bacterii din sistemul digestiv este direct legat de pofta pentru ciocolata. Toata lumea are un sistem vast de microorganisme in intestine, dar oamenii care tanjesc zilnic dupa ciocolata au alte colonii de bacterii, fata de oamenii care sunt imuni la pofta pentru acest aliment. De exemplu, acidul amino-glicinic se gasea in cantitate mai mare la iubitorii ciocolatei, in timp ce la persoanele care nu consumau acest aliment taurina era prezenta in concentratii mai mari. De asemenea, iubitorii de ciocolata aveau un nivel scazut al colesterolului nociv LDL. Acest lucru poate fi raspunzator si pentru alte tipuri de alimente. De aici ar putea lua nastere noi tratamente pentru obezitate, prin schimbarea trilioanelor de bacterii care traiesc in intestin in si stomac.














