• Argumentele acuzarii
Vicepresedintele PSD, Cristian Diaconescu, a prezentat, la dezbaterile din Parlament, motiunea de cenzura „1000 de zile de haos – Sfarsitul guvernarii de dreapta”. Documentul a facut o radiografie a problemelor din cele mai importante domenii si a calificat Guvernul drept incompetent si lipsit de sprijin politic.
PSD si-a justificat incercarea de a inlatura Guvernul Tariceanu subliniind ca acesta nu mai reprezinta vointa romanilor. A criticat atitudinea Guvernului fata de proiectul de majorare a pensiilor, propus de Partidul Social Democrat.
Mai mult, textul motiunii de cenzura a aratat ca agricultura ar fi ajuns „la sapa de lemn”, iar Guvernul nu a fost preocupat de accesarea fondurilor europene. Un alt repros adus Guvernului a fost ca invatamantul romanesc este departe de modelul european, iar Ministerul Sanatatii este cel mai bolnav organism public din Romania. Motiunea de cenzura a luat in colimator si politica externa a Romaniei, precum si Justitia.
• Premierul a promis sa grabeasca marirea pensiilor
Prim-ministrul Calin Popescu Tariceanu a declarat ca are indoieli cu privire la ceea ce se intampla in spatele motiunii de cenzura si vrea „sa raspunda cat mai cuprinzator la acuzatiile din motiune”.
Premierul a sustinut ca „guvernul de astazi este guvernul unei singure Romanii”, contrazicand, astfel, afirmatia lui Cristian Diaconescu, conform careia „exista doua Romanii, una actuala si dezvoltata si una agrara si inapoiata”.
Primul ministru a sustinut ca Guvernul Tariceanu s-a straduit sa creasca nivelul de trai in Romania. El a afirmat ca, in perioada actualei guvernari, s-au inregistrat cresteri importante in toate domeniile. „Avem acum un numar mai mic de someri decat la inceputul perioadei de tranzitie, din anul 1992. Inregistram cel mai mare progres in ocuparea fortei de munca”, a precizat premierul.
Calin Popescu Tariceanu considera ca actualul guvern „si-a indeplinit cu brio promisiunile din timpul campaniei electorale”.
Primul ministru a sustinut ca educatia si sanatatea au primit, de la an la an, tot mai multe fonduri. „In anul 2007, bugetul sanatatii e cel mai mare de dupa 1989”, a explicat seful guvernului.
De asemenea, Tariceanu a declarat ca un alt succes al cabinetului pe care-l conduce este legea ANI. „Legea ANI va contribui la crearea unui mediu politic curat”, este de parere liderul PNL.
„Sunt mandru de acest guvern si de Romania actuala”, a conchis Calin Popescu Tariceanu. Mai mult decat atat, premierul Calin Popescu Tariceanu a promis ca, daca Guvernul nu va cadea, va incepe astazi discutii cu partidele politice pe marginea bugetului pe 2008, care ar putea duce la devansarea termenului de majorare a pensiilor.
„Daca aceasta motiune nu va trece, am intentia sa demarez incepand de maine (n.n. -astazi) consultarile cu toate partidele parlamentare, tinand cont de ponderea fiecaruia, pentru dezbaterea si promovarea bugetului, cat si de propunerea care vizeaza devansarea aplicarii majorarii pensiilor incepand din acest an. Pentru a arata o data in plus, daca este nevoie, preocuparile noastre privind componenta sociala a guvernarii”, a spus Tariceanu.
• Reactiile partidelor
• UDMR:Tinta este gresita • “Acest guvern este unul performant”, asa incat “motiunea de cenzura a venit mult prea tarziu, tinta sa este gresita, iar momentul este nepotrivit”, a declarat presedintele UDMR.
• PD: Un pas mare • “Caderea actualului Guvern este un pas mare, necesar si important, pentru ca in Romania sa existe un Executiv cu sustinere transparenta”, a declarat Cristian Radulescu, liderul grupului PD din Camera Deputatilor. Democratul a precizat insa ca PD are, in general, alte motive decat PSD pentru a sustine motiunea de cenzura.
• PRM: Ne-am facut tara praf • In stilul caracteristic, liderul PRM, Corneliu Vadim Tudor, a criticat dur ceea ce se intampla in Romania la ora actuala, punand accentul mai ales pe presedintele tarii.”Tabla de sah este singurul loc unde un nebun nu poate deveni rege. In realitate insa se poate. Tara merge din rau in mai rau, am ajuns sa nu mai scoatem capul in lume de rusine. Ne-am facut tara praf, si acum vrem sa punem si Europa pe butuci”.
• PC: Nu participam la vot • „Pentru a elimina orice speculatii, grupurile parlamentare ale Partidului Conservator, desi prezente in sala, nu vor participa la vot”, a declarat conservatorul Radu Terinte de la tribuna Parlamentului. Deputatul Varujan Pambuccian, reprezentant al minoritatilor nationale, a anuntat, la randul sau, ca grupul sau parlamentar fie nu va vota, fie va vota impotriva.
• Disputa in jurul urnelor
Parlamentarii s-au certat, timp de cateva minute, pe tema ghivecelor cu plante ornamentale si a modului de aranjare a urnelor de vot. Un parlamentar democrat l-a acuzat pe Bogdan Olteanu ca a dispus amplasarea lor special pentru ca cei din sala sa nu vada cum voteaza colegii lor. Pentru prima data in ultimii ani, urnele in care parlamentarii trebuiau sa aseze bilele au fost postate exact in fata prezidiului, si nu in fata tribunei, asa cum se proceda pana acum. Intre urne si plen a existat, pe langa secretarul care citea prezenta, si o jerba imensa de flori care obtura vederea.
Democratul Valeriu Tabara l-a acuzat chiar pe Olteanu ca a aranjat urnele in asa fel incat votul parlamentarilor sa fie supravegheat de persoane din afara institutiei sau de personalul tehnic. Disputa a fost solutionata pana la urma prin mutarea urnelor. Camerele video care filmau direct urnele de vot au fost oprite din dispozitia presedintelui Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu. In sala de vot exista un dispozitiv complex de filmare, cu camere dispuse in diverse unghiuri.
Solicitarea a fost adresata de Olteanu catre Serviciul Tehnic, ai carui reprezentanti au dus-o la indeplinire. De asemenea, se pare ca un cameraman al PSD si unul al PD au filmat desfasurarea votului.
• Negocieri si intelegeri
„Nu stiu daca este semnat sau nu un protocol, dar a fost o negociere, o intelegere”, a raspuns Vacaroiu, intrebat daca PSD si PD au facut un protocol scris. Presedintele Senatului a sustinut ca intelegerea se indreapta catre un guvern de uniune nationala. „Concluzia este legata de formarea unui guvern, cum spune Geoana, de larga respiratie”, a mai comentat Vacaroiu. Pe de alta parte, vicepresedintele PSD, Cristian Diaconescu, si vicepresedintele PSD, Victor Ponta, au negat o intelegere intre PSD si PD si au precizat ca negocierile vor avea loc dupa votul asupra motiunii de cenzura.
„Nu exista o intelegere. Ar fi aberant. Cum sa faci o intelegere in conditiile in care alianta functioneaza, iar guvernul, pana motiunea nu va fi votata, este in vigoare ?” a comentat Diaconescu. „Intai sa se voteze motiunea si vorbim dupa aceea”, a mai spus el.
Si Ponta a sustinut ca PSD nu a batut palma cu nimeni. „Nu facem intelegeri cu nimeni. Obligatia noastra era sa incercam sa scapam tara de acest guvern. Nu cred ca vreun pesedist cu scaun la cap poate sa-l sustina pe domnul Tariceanu sau pe domnul Chiuariu sau pe toti domnii de acolo”, a spus Ponta.
• 22 de parlamentari PSD
au incalcat consemnul
Sapte senatori si 15 deputati din PSD au votat impotriva motiunii de cenzura initiate chiar de acest partid, au declarat surse de la varful partidului. Potrivit acestor surse, votul parlamentarilor PSD a fost monitorizat, astfel incat se stie cine a votat impotriva “consemnului” de partid, si aseara a fost programata o intrunire de urgenta a Biroului Permanent National al PSD in care s-a stabilit ca astazi se va hotari ce santiuni se vor aplica acelora care au incalcat linia trasata. Si de la PD a existat un parlamentar care a votat impotriva – deputatul Liviu Nistoran, despre a carui excludere din partid s-a vorbit deja.
• Mircea Geoana: Bucuria nu va tine mult
„Bucuria va fi de scurta durata” – a avertizat liderul PSD, subliniind ca lasitatea unor parlamentari a permis Guvernului sa supravietuiasca. El a adaugat ca va evalua foarte atent modul in care parlamentarii PSD au votat. Presedintele PD, Emil Boc, a declarat, dupa caderea motiunii PSD, pe care democratii au votat-o la vedere, ca problema se afla in tabara social-democratilor.
• Emil Boc: Criza nu s-a rezolvat
„Problema caderii motiunii se afla in tabara PSD, pentru ca au existat doar doua exceptii la PD. Din punctul nostru de vedere nu se schimba nimic: guvernul ramane fara sustinere, iar PD ramane in opozitie. Criza nu s-a rezolvat, doar se prelungeste”, a afirmat E. Boc.
• Exista un singur castigator: Romania
Guvernul ramane in functiune – a anuntat premierul Tariceanu, in urma votului de astazi (n.n.-ieri) din Parlament, care nu a adoptat motiunea de cenzura impotriva guvernului. Primul ministru a subliniat ca principalul obiectiv al PNL este acum satisfacerea interesului national.
«Ar fi bine sa ne unim in jurul interesului national. Politica intrigilor marunte trebuie sa inceteze, pentru ca prea mult timp Romania a suferit de pe urma disputelor politice. Am realizat multe, dar sigur ca mai sunt multe de facut, avand tot timpul in minte interesul romanilor», a declarat Calin Popescu Tariceanu.
Premierul sustine ca votul a dovedit ca PNL nu este dispus sa faca compromisuri pentru a ramane la putere. In schimb, a vorbit despre PD ca despre un partid de oportunisti, care a dovedit, prin votul exprimat ieri, ca este un partid de centru-stanga si un apropiat al PSD.














