Acum, in prag de iarna, Executivul s-a gandit sa le mai incalzeasca, intr-un fel, sufletele bietilor tarani, oferindu-le anumite despagubiri pentru culturile de porumb sau de floarea-soarelui afectate de calamitatile naturale din acest an. Este vorba, potrivit HG nr. 1202/4 octombrie 2007, de 750 de lei/ha la porumb si, respectiv, 700 de lei/ha la floarea-soarelui. Prin cuvantul „afectat” se intelege, in sensul legii, distrugerea culturii in cauza in procent de peste 30 la suta.
Dupa cum ne-a confirmat purtatorul de cuvant al Directiei Agricole Prahova, Marian Marcu, la nivelul judetului nostru au fost afectate de seceta, in acest an, nu mai putin de 60.000 de hectare cultivate cu porumb (din totalul de 66.000 de hectare), respectiv 7.000 de hectare cultivate cu floarea-soarelui (din totalul de 9.000 de hectare). Pentru a putea beneficia, insa, de aceste ajutoare financiare, fermierii trebuie sa indeplineasca anumite conditii: sa fi avut asigurate culturile amintite; sa fi respectat intocmai verigile tehnologice de infiintare si de intretinere a plantelor, sa prezinte acte contabile justificative privind cheltuielile efectuate. Daca toate aceste conditii sunt indeplinite, fermierilor nu le mai ramane decat sa depuna dosarele respective la sediul Directiei Agricole Prahova pana la 30 noiembrie 2007. Cand vor incasa, insa, aceste ajutoare financiare nimeni nu stie, deocamdata.
C. DUMITRU













